Un NUP la 1918

Chiar dacă aura politică a evenimentelor din 1914-1918 iradia scopuri nobile, patriotice și unioniste, la firul ierbii lucrurile stăteau exact pe dos. Clasa politică și, mai ales, guvernul liberal condus de Brătianu jefuiseră la propriu țara, profitînd de restricții, de contractele de stat și de legislația de război. Se făcea speculă cu alimente și cu furnituri de campanie, trafic cu bunuri ale statului, se dădeau legi cu dedicație pentru furnizorii armatei. Se incendiau depozite de hrană și muniții pentru a ascunde gestiunile frauduloase. Se foloseau trenurile, șlepurile și furgoanele armatei pentru operațiuni de contrabandă și de transport al averilor unor miniștri spre Moldova, în timp ce armata mărșăluia prin frig, decimată de foame, de tifos și de păduchi.

Alecu Constantinescu Porcu, cel mai titrat corupt al Guvernului Brătianu, și-a încărcat avuția în 17 vagoane, în timp ce, după cum relatează Argetoianu, familia Brătianu s-a mulțumit doar cu cinci, în care și-a salvat butoaiele cu vin.

Averi inimaginabile și abuzuri incredibile s-au clădit pe ușa din spate a războiului, așa că procesul intentat miniștrilor liberali de grupul Marghiloman avea o bază îndreptățită de ură. Populația era dornică de răzbunare, însetată de capete, voia să vadă sîngele politic al vinovaților amestecat cu noroaiele în care băltea sărăcia.

Numai că, înainte să se treacă la arestări, operațiunea s-a izbit de rezistența lui Brătianu. Calm, hotărît și neînfricat, Brătianu a refuzat să recunoască legalitatea Parlamentului care-l ancheta și, deci, legalitatea anchetei. Nimeni din gruparea Marghiloman nu se așteptase la una ca asta. Acuzatorii, în majoritate filogermani, scăpaseră din vedere că ura împotriva jafului liberal era echilibrată de o ură egală și de sens contrar, împotriva celor care încheiaseră pacea cu nemții. Populația, la o adică, n-avea mare lucru de împărțit cu cei care au dus țara în război de partea Franței, Angliei și Rusiei, în schimb era furioasă pe cei care o dăduseră pe mîna Germaniei. Românii erau furioși pe hoți, dar și mai furioși pe trădători.

Brătianu a lansat o contraofensivă publică spunînd că Parlamentul nu e calificat să judece o guvernare care nu și-a arătat încă roadele, că o situație care e în desfășurare nu poate fi cîntărită decît cînd efectele ei se vor produce și că cei care nu au ochi să vadă pînă la capăt opera politică a unirii să facă bine să aștepte pînă cînd evenimentele ajung la deznodămînt, la încheierea păcii generale.

Cum-necum, cu noroc și cu puțină răbdare, evenimentele au ajuns la un deznodămînt incredibil și i-au dat dreptate lui Brătianu. Francezii și englezii au cîștigat bătălia de tranșee, nemții au capitulat pe frontul de vest, întregul front austro-ungar a căzut și România mică s-a trezit peste noapte unificată, cu teritoriul dublat și cu o ofensivă militară în direcția Budapestei pentru susținerea tratativelor de pace de la Paris. A fost un miracol pentru națiunea română, iar pentru marii tîlhari din guvernele liberale un mare suspin de ușurare.