Ultimele date publicate de către Biroul Român de Audit al Tirajelor sunt din martie 2020. Tirajele publicațiilor care încă mai apăreau (mai apar?) în format tipărit au înghețat la începutul stării de urgență. Este un ultim omagiu adus presei tipărite. Căci martie este ultima lună în care, măcar două săptămâni și puțin, s-a mai vândut presă la chioșcuri.
Copiii născuți din aprilie încoace nu vor avea nici măcar firimituri de amintiri cu vreun chioșc de presă, căci difuzarea de presă tipărită a decedat în discreție și anonimat în ultimele luni. E drept, suferea de câțiva ani.
1996 a fost, probabil, vârful tirajelor în presa tipărită din România. Ca fenomen, nu ca excepție. Tiraje mari au mai avut, ulterior, diverse publicații, dar singular și accidental. Din 1996 încoace, tirajele publicațiilor au scăzut, constant. Câte puțin, uneori insesizabil de la o lună la alta, dar constant. Nu îngrijorător, însă, căci business-ul încă mergea. Până în 2009-2010. Atunci a început să nu mai meargă. Câteva, foarte puține, publicații au mai reușit, de atunci, să-și acopere cheltuielile, măcar. Dar pentru a și le acoperi, mai întâi le-au redus. Redacțiile s-au subțiat de la an la an, calitatea a scăzut, cantitatea s-a obținut printr-o infuzie considerabilă de gunoi.
Sfârșitul presei tipărite în România era previzibil. Era o chestie pe care pandemia și restricțiile de circulație doar au grăbit-o. Bun, încă n-au dispărut toate publicațiile tipărite. Încă mai există câteva, dar sunt atât de puține încât difuzarea de presă chiar nu și-a mai găsit rațiunea de a exista.
Dar să ne bucurăm: adevărata presă, singura care merită luată în considerare, cea care oferă lumină poporului aflat în întuneric, va continua să trăiască. S-a ocupat Guvernul de asta, băgând 40.000.000 de euro pentru susținerea industriei.
Ce glumă proastă!
Cei mai mulți bani s-au dus înspre televiziuni. Și, fiind vorba despre mulți bani, foarte-foarte mulți bani, ei n-au venit singuri, ci la pachet cu anumite limitări ale libertății de expresie. Uneori nici măcar n-a fost nevoie ca aceste limitări să fie enunțate. Oameni de bun-simț, beneficiarii fondurilor guvernamentale s-au simțit și au refuzat ei înșiși să trateze subiecte care ar putea deranja finanțatorul. Este aici atât de multă obediență exersată, rafinată în timp, încât nu e de mirare că slugărnicia a devenit modus vivendi.
Azi mai găsiți publicații tipărite în doar câteva locuri, prin mall-uri sau în chioșcurile din super- și hipermarket-uri. Uneori și în benzinării. Mai există câteva abonamente, pe ici, pe colo. Dar puțini și le vor mai înnoi la final de an.
Presa tipărită își trăiește, în România, ultimele luni. Presa, în general, nu e prea departe. În ianuarie, după ce alegerile vor fi trecut, nu va mai exista nici un interes pentru menținerea în viață a sute de site-uri și zeci de televiziuni mai mici sau mai mari.
Nu este un reproș, este o constatare. Să fim pregătiți e tot ce putem face. Iar când chiar o fi să se ducă, să nu bocim exagerat. Chiar a avut comorbidități, săraca.
2.573 de vizualizări
