Despre masacrarea ciocârliilor și privighetorilor s-a mai scris acum ani de zile. Subiectul a explodat însă astăzi, la pachet cu ticăloșia vânătorească din Parlamentul României, acolo unde aleșii neamului au votat la pachet masacrarea urșilor, a caprelor negre și a ciocârliilor. Românul – de la Burebista încoace – nu vânează ciocârlii, în schimb italianul, da. La italieni nu prea mai zboară vânat, pentru că trasul cu pușca în păsări e sport național, iar fără o inimă zburătoare în care să bagi și tu o alică, două, nu mai e vânătoare. Iată de ce acești pușcași peninsulari vin în România, cu drag de ciocârlie, cântată la nai cu două țevi și trăgaci.
Italianul nu e doar gagicar meridional, el trebuie să-și arate virilitatea și prin împușcare de păsărici, în fapt tot un fel de penetrare fiind, fie ea și cu alice. Sute de mii de păsări cântătoare au ieșit timp de ani de zile din România cu destinația Italia, via Ungaria, alicite și refrigerate. Ungurii ne-au atras atenția de multe ori că au depistat la granița cu România astfel de transporturi, în marea majoritate ilegale. Milvus, o asociație de ornitologi transilvăneni, a încercat să sensibilizeze autoritățile române pentru a opri această migrație post-mortem a păsărilor cântătoare de la noi, însă s-au lovit de nepăsare instituțională. Să nu ne facem iluzii, italienii braconează pierduți prin Balta Brăilei și aiurea, așa cum a fost un caz nu cu mult timp în urmă, dar de cele mai multe ori vânează aduși de asociațiile vânătorești de la noi, care fac un ban grămadă din masacrarea păsărilor cântătoare. În fiecare an, autoritățile aprobă o cotă de zeci de mii de ciocârlii, dar alicele doboară sute de mii, nu doar ciocârlii, ci și măcălendrii, pițigoi, ciocârlani, privighetori și chiar fîse. Fîsa este o pasăre minusculă, gri, care cântărește câteva grame. Poate că vă întrebați ce fac italienii cu ea. Ei bine, dacă împuști vreo 200 de astfel de păsărele, o pui de o prăjeală și mai ales de o ciulama, delicatese care la italieni costă mult și fac, pentru deținătorii de restaurante, mici averi. Să mănânci însă limbi de păsări cântătoare în tot felul de tochituri drese cu ulei de măsline, asta este chiar o aroganță maximă pe care doar macaronarii cu dare de mână și-o permit. Pentru că vânătorul italian este artist prin definiție, și atunci când bagă în mațul gros 100 de limbi de ciocârlie la felul doi, el ingurgitează, de fapt și de drept, muzică. Lasciatemi cantare, capisci?
Dar hai să revenim și la vânătorii noștri mămăligari. Vânătoarea, prin prisma multor asociații, este aducătoare de bani, adică mai un urs, mai o capră neagră, mai o sută de mii de ciocârlii cu străinii. Doritori de blană împăiată sunt nemții, de pene – italienii. Cam asta este piața la noi. Bonusul vine când strângi toți iepurii de pe câmpuri, îi bagi în cuști și îi trimiți în Italia. Ajunși acolo, verii mioritici ai lui Bugs Bunny nici nu apucă bine să întrebe „What’s up doc?”, că li se deschid cuștile. Normal, o iau la sănătoasa în foc încrucișat, drept ținte calde și mișcătoare în calea zecilor de vânători aliniați civilizat, care în zece minute termină un transport made in Romania, țara unde zeița Diana a devenit o frecție la picior de lemn, dintr-o pădure virgină, defrișată la ras. O anchetă făcută de Societatea Ornitologică Română a dezvăluit de curând hecatomba păsărilor cântătoare în Cipru, loc de popas în calea migrației spre Africa. Acolo le așteaptă braconierii și o adevărată mafie care face trafic cu astfel de păsări spre țările unde există cerere culinară de acest gen. Ceea ce ne spune că sărmana pasăre cântătoare, ajunsă în țara lui Ienăchiță Văcărescu, după ce a trecut de ciprioții ticăloși, este condamnată la ciulama italienească: „Într-o grădină, / Lâng-o tulpină, / Zării o ciocârlie, ca o lumină. / S-o împușc, se strică! / S-o las, mi-e frică / Că vine italianul şi mi-o rădică”. Merge și cu mămăligă, iar dacă asta vi se pare nasol, să știți că e pistol cu apă față de ce se va întâmpla dacă cei care fac presiuni ca în Deltă să se redeschidă vânătoarea vor obține de la parlamentari ceea ce vor.