Săptămîna trecută, am plecat din Miercurea Ciuc pe seară, cu un tren care părea format din vagonetele de alimentare ale unui furnal: deşi deschisesem larg fereastra, în vagon era atît de cald, încît, iniţial, am crezut că luaseră foc banchetele.
Pentru că, în compartiment, comutatorul lipsea cu desăvîrşire (probabil se lichefiase între timp), l-am rugat pe conductor să mai tempereze arşiţa, butonînd în tabloul de la capătul vagonului. Merge decît oprită, domnu’, mi-a răspuns neputincios, precizînd că ar putea alege doar între două trepte de temperatură: maximum şi deloc. Cum ar veni, oferta era ori cuptor, ori cameră frigorifică. Aş fi optat pentru saună, dar mi-ar mai fi trebuit nişte pietre şi un castron cu apă.
