Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Arrival și alte sporturi de prim contact

Zoom Arrival și alte sporturi de prim contact

Filmele despre contactul cu o civilizație extraterestră au, în general, aerul unei confruntări geopolitice. Extratereștrii care ne-au găsit planeta sunt puși pe cucerit și se ajunge de obicei la o confruntare militară în care invadatorii sunt doar cu puțin mai străini decât o altă civilizație umană de pe planetă. Arrival, cel mai recent film al regizorului canadian Denis Villeneuve, conține și el o miză geopolitică, însă aceasta e prezentă acolo doar ca o pistă falsă, o capcană în care sunt gata să cadă oamenii, atunci când interpretează greșit motivul pentru care extratereștrii au sosit. Zona în care se mișcă Arrival e aceea a lucrurilor pe care nu le putem gândi, iar tentația asta a interpetării geopolitice e tocmai una dintre consecințele limitării noastre, ca specie.

Pe scurt, Arrival urmărește încercările specialistei în lingvistică Louise Banks de a descifra limbajul unei civilizații extraterestre și de a stabili o punte de comunicare cu reprezentanții ei. La început, Banks e doar un cetățean de rând care privește de la distanță venirea extratereștrilor. În timpul unui curs, își vede studenții foindu-se în timp ce ei se uită la ecranele telefoanelor mobile. Îi întreabă ce s-a întâmplat. Apar primele informații despre prezența unor nave misterioase, niște imense ouă alungite care stau suspendate aproape de sol în 12 puncte de pe glob. Mergând pe stradă, vede avioane cu reacție trecând pe deasupra ei cu un zgomot asurzitor. Perspectiva noastră se apropie de miezul evenimentelor abia după ce autoritățile, având nevoie de un specialist din zona academică, apelează la Banks ca să traducă niște zgomote indistincte pe care le fac ocupanții uneia dintre nave. E momentul ușor absurd al filmului. În primul rând, pentru că ofițerul care o abordează pe Banks se așteaptă ca profesoara de lingvistică să poată face ordine în niște sunete indistincte doar pe baza unei înregistrări. Apoi, pentru că filmul, atât de bun în explorarea a ceea ce nu putem gândi pentru că e prea străin ca să aducă a ceva din experiența noastră trecută, folosește clișeul hollywoodian destul de ieftin al expertei atrăgătoare care salvează planeta.

Din acest punct, Arrival se îndepărtează de zonele sigure ale celorlalte filme SF cu extratereștri și începe explorarea unor elemente fundamental străine. Navele extraterestre au o gravitație proprie și, odată ce ai intrat în ele, nu se știe de ce, începi să mergi pe pereți. Extratereștrii au șapte picioare, un fel de trompe ferme cu care se deplasează în toate direcțiile, fără să facă deosebirea între față și spate. Ei comunică prin ideograme circulare și folosesc o gramatică străină, care le dă o perspectivă foarte prețioasă asupra realității.

Peste toată această aventură a comunicării cu ființele de pe alte planete se suprapune drama personală a lui Banks. E o poveste care încă nu s-a petrecut, dar la care ea are acces datorită limbajului pe care l-a învățat de la extratereștri, care-o ajută să nu mai vadă evenimentele care fiind separate în timp.

Arrival e un SF mai degrabă domestic, în care mizele nu sunt planetare sau geopolitice, ci mai degrabă personale. Ce ajunge Banks să-și clarifice nu sunt detaliile particulare ale acelei civilizații extraterestre, ci relația ei cu propriul destin. Pentru un film science-fiction cu un buget de aproape 50 de milioane de dolari, e mai degrabă o perspectivă neobișnuită. E ca și cum ai spune o poveste polițistă concentrându-te nu pe mister, ci pe drama victimei de la care a pornit totul.

Arrival, SUA, 2016. Regia: Denis Villeneuve. Cu: Amy Adams, Jeremy Renner, Forest Whitaker.

1 comentariu

  1. #1

    Iar pentru aprofundare cititi cartea

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint