Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aventuri într-o curte exterioară

Zoom Aventuri într-o curte exterioară

Mircea Nedelciu era un parșiv cu lipici în priviri. Dacă aș fi femeie, aș spune că era un Scorpion desăvîrșit. Parcă ar fi venit din versurile lui Arghezi: Pleoapa cînd tu ți-o ridici / O ciupești cu trei furnici. În același timp, era un prieten de nezdruncinat. Țin minte că nu a fost vreodată măcar un singur moment în care să nu sară în ajutor. Avea un fel special de a dormi, iepuresc. Era să șoptească cineva în jur, pe o distanță de zece metri, Ajutor, și Mircea sărea în picioare, ca și cum s-ar fi gîndit îndelung la toate posibilitățile. Era enervant de logic în concluzii, iar în discuțiile lungi, din atelierul lui Ion Dumitriu, nimeni nu-i putea face față. Te întorcea pe dos, ca pe-o mănușă. Socratic și maieutic, fără să dea impresia de aroganță sau de superioritate. Singurul care i se împotrivea era Iova. Am fost martor, într-un rînd, al unui duel în trei: Nedelciu, Iova, (Gheorghe) Crăciun. Ultimul era, pe atunci, în toiul unor frămîntări teoretice mari. Își punea problema dacă logica formală nu se încontrează cumva cu viziunea artistică novatoare. Ei bine, praf l-au făcut. Iova, rînjind, Nedelciu, în rafală. Cît de tare s-a ținut Gheorghe, tot l-au îngenuncheat. De ajunsese să-și nege opiniile exprimate cu două ore mai devreme.

Am povestit cîndva discuția avută pe 1 decembrie 1989, cînd, în baza aceleiași logici, avea să spună răspicat că puterea din România comunistă va fi condusă de activul de partid. Ne-am uitat lung la el, deși, azi, ar trebui să-mi pun ochelari, să scurtez acea privire “ironică”.

Dar astea-s chestiuni de bucătărie internă. Cum am spus mai sus, Mircea avea lipici, iar fetele și doamnele îl vînau ca pe o capră neagră. Să spun țap? Hm, nu sună bine. Prin 1986, am făcut împreună un drum spre Bacău, Tescani, invitați de Petru Cimpoeșu. Ne întovărășea o micuță poetă, îndrăgostită de Mircea pînă peste cap. Compartimentul era pe jumătate plin, noi trei pe o bancă, alți doi călători, pe cealaltă. Fata și-a pus capul în poala lui Mircea, părînd a adormi. Am ieșit pe culoar, la o țigară. Părea, mai mult, un moment de intimitate, mi-am zis că o caută-n cap, ca în poveste. Și unde nu văd că se deschide ușa și iese Mircea, roșu la față (atenție, el nu era omul să se rușineze de nimic și de nimeni) și-și aprinde o țigară Carpați. Mă uit lung. La nici trei secunde, ies afară și cei doi străini, aruncînd niște priviri ucigătoare și căutîndu-și loc în alt compartiment. Eu tac. Mă uit prin ușă la fata care-și aranja părul blond.

Să întreb? Să nu întreb? A fost o liniște lungă, lungă, pînă la Bacău.

Abia seara tîrziu, după ce am stins, tuspatru, vreo trei sticle de vin, Mircea mi s-a confesat. Cum stătea întinsă în poala lui, poeta s-a răsucit ușor, ușor, cu fața spre el și…

– Și? am întrebat, cu ochii cît cepele.

– Și m-a mușcat de… De față cu ăia.

– Bine, i-am zis. Eu mă duc să mă culc. Mi-e tare somn.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale