Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

BOGDAN SUCEAVĂ:  „Gîndește-te cîți închiondorați îți taie calea în fiecare zi în lumea românească”

Zoom BOGDAN SUCEAVĂ:  „Gîndește-te cîți închiondorați îți taie calea în fiecare zi în lumea românească”

E matematician, de mulți ani profesor universitar în Statele Unite. Notorietate internațională. Bogdan Suceavă e și romancier, printre cei mai buni de la noi. Vine frecvent în România. Iar în lunile cît stă în America află de pe net și de la prietenii din țară ce se întîmplă aici.

CristianTeodorescu: Vii des în România, dar stai departe de țară suficient timp încît să observi ce se schimbă, fără să te fure viața zilnică de aici. În ultimul timp, de bine?

Bogdan Suceavă: Numai de bine, și iată de ce. Nu-i așa că e o idee foarte bună că oamenii sînt muritori? Universul e bine rînduit, chiar dacă ne enervează cu rînduielile lui. Cum ar fi ca unii să fie eterni, să apuce strîns de funcții și să nu le mai dea drumul? Sau cum ar fi ca ideile proaste ale unora să se eternizeze? Astfel, un lucru de bine care se poate spune despre România e că toate prostiile trec. Personaje evadate din lumea lui Caragiale urcă la putere, își imaginează că sînt eterne ca lumina din poemele lui Blaga și ies din scenă ca actorii pasageri amintiți în Glossa lui Eminescu.

C.T.: Dar de rău?

B.S.: De cum intri la Otopeni te întîmpină cîte un păzitor al frontierelor cam închiondorat. Funcționarul cu pricina nu răspunde la bună seara și se uită la tine pe sub singura sprînceană care i se mișcă (acesta trebuie că e criteriul după care sînt recrutați). Asta spre deosebire de Los Angeles, unde de fiecare dată cînd mă întorc de peste Atlantic mi se spune „Welcome home”. Aș vrea foarte mult să am și eu un schimb frumos de replici cu un funcționar valah de la frontieră. Să-mi zică cineva „Bine ai venit” sau, dacă așa o fi cutuma, „Bine ai venit, bă”. Mă gîndesc ca data viitoare să le prezint, în locul pașaportului, un meniu de restaurant, cu speranța că asta va dezgheța conversația. Gîndește-te cîți închiondorați îți taie calea în fiecare zi în lumea românească. Imaginea se poate extinde la întreaga societate, care are lungi perioade cînd e în întregime crispată, speriată și de prezent, și de viitor. Pe de altă parte, poftim: oamenii din această societate sînt bine edificați asupra trecutului. Pentru că fiecare român știe foarte bine cine l-a făcut nefericit: totdeauna ceilalți. Românul are o idee clară cine e ticălos, revanșard, bandit, paranoic, imbecil, tembel, hoț și bastard: totdeauna aproapele, iară nu el. Acuma, să ne imaginăm o populație cu acest frumos dat cultural, azvîrlită nemilos în traficul bucureștean intens, pe o temperatură ajungînd la 35 de grade. Oare ce cocktail să rezulte din acest amestec?

C.T.: De ce crește analfabetismul funcțional la noi, ca să nu mai vorbesc de cel total?

B.S.: Pune și tu niște întrebări mai pozitive, ce Dumnezeu! E și o parte luminoasă: bine că nu avem un sistem de scriere bazat pe ideograme! Nutrim speranțe că vreo treizeci de litere pot fi învățate de majoritatea electoratului; dacă aveam trei mii de simboluri, la ce popor se întîmplă să fie, îți dai seama ce s-ar fi întîmplat? Dar întrebarea pe care o pui tu e mult mai serioasă, pentru că se referă la analfabetismul funcțional, adică la inadecvarea dintre prezența cuiva în univers și fluența limbajului său. Să fie acesta un mister? Poate că așa e normal să fie, adică oamenii să citească, să scrie și să se exprime ca în Evul Mediu, perioada modernității să nu fi fost decît o întrerupere a paradigmei limbajului limitat, asta privind totul în perspectiva amplei evoluții a umanității. Dacă abilitățile de utilizare a limbajului ar prezenta o curbă a evoluției precum clopotul lui Gauss, unde maxima curbei se află în urma noastră, iar înainte se află doar viitorul creionat fie de intervenții guturale, fie de vocabule monosilabice, reprezentabile prin emoji, oare asta nu înseamnă că analfabetismul funcțional reprezintă întoarcerea la normalitate? Mai mult curaj, așadar!

C.T.: Cum vezi relația profesor-student?

B.S.: E raportul care descrie cel mai bine ceea ce se petrece într-o societate și într-o cultură, poate chiar mai bine decît relația dintre medic și pacient. Sînt societăți și perioade istorice unde e imposibil să-ți găsești un mentor decent, fie pentru că nu există cineva suficient de priceput ca să îndrume pe o specialitate anume, fie pentru că școala caracterelor produce doar repetenți. Un prieten latino-american îmi spunea acum mai bine de două decenii că a plecat din țara lui pentru că nu a găsit pe nimeni cu care să-și poată scrie teza de doctorat. Nici povestea mea n-a fost prea departe de asta. Din motivația de a povesti cît mai multe despre relația profesor-student am început acum patru ani să lucrez la un roman inspirat de experiența anilor mei de școală de la Michigan State University, unde am învățat între 1996 și 2002. Am scris cu furie, cu pasiune, am scris pentru cei tineri din România, ca să le spun cum e cînd studiezi afară, cum se lipesc materiile de acolo de cele de acasă (nu se prea lipesc, devii responsabil să studiezi singur și să acoperi hiatusurile, să te adaptezi, să asimilezi inteligent). Am scris pentru că mi-am dorit să fiu util celor tineri din România. Eu am avut un mare noroc, am avut un îndrumător perfect. A meritat să merg în Michigan ca să lucrez cu el. Am învățat de la el enorm, și nu doar matematică, ci și cum să devii un mentor util, cineva care să-și ajute studenții.

C.T.: Dacă ți-ar propune cineva să reformezi învățămîntul din România după experiența pe care o ai ca universitar în străinătate, cu ce-ai începe?

B.S.: Învățămîntul din România nu de noi idei de reforme are nevoie, ci de stabilitate. Orice schimbare, oricît de mică, ar trebui făcută pe baza unor cercetări și studii riguroase, după ce lucrurile au fost lăsate neschimbare un deceniu sau poate chiar mai mult, și după ce datele statistice colectate vreme de mai mulți ani au fost analizate minuțios de specialiști. Cred că cea mai mare pacoste pentru un sistem de învățămînt e să i se aplice schimbări care pot fi descrise drept șoc după șoc. Or, în ultimele trei decenii, asta s-a întîmplat de mai multe ori cu sistemul românesc. Nu de șocuri e nevoie, ci de stabilitate.

C.T.: Aud voci care spun că ar trebui desființat Bac-ul. Oare?

B.S.: Cine să fie fericit atunci cînd află cît de inteligent e cu adevărat? Toți cei care au o bănuială că ceva ar putea să nu fie în regulă cu ei fug de examene ca necuratul de tămîie. Unii spun că e normal așa, deoarece nici lui Eminescu nu i-a plăcut să fie examinat. Întrucît ei reprezintă majoritatea în orice societate, mă aștept ca la un moment dat majoritatea să învingă, Bac-ul să fie abolit, iar abolirea lui să devină o nouă sărbătoare națională.

C.T.: Acum doi ani te întrebam ce părere ai despre Donald Trump. Ceva nou?

B.S.: Între timp am priceput partea finală din Război și pace, adică eseul acela care unora li se pare prea lung, în care Lev Tolstoi filozofează despre forțele care mișcă popoare și regi. După acești ani, mă gîndesc că Tolstoi avea multă dreptate. Există mișcări profunde în fiecare societate, în particular și în societatea americană, pe care nu le înțelegem atunci cînd le trăim. Probabil că Donald Trump a dat glas unor tendințe ample ale societății în campania lui electorală. Ceea ce acum ceva vreme mă surprindea și credeam că reprezintă opiniile unui singur om, e posibil să fi fost expresia ideilor a milioane de oameni. În fața forțelor istoriei, ce poți să faci? Poate e o idee bună să faci matematică, să citești sau să recitești romane inteligente, iar din cînd în cînd poți să dai drumul la televizor ca să verifici dacă Tolstoi a avut dreptate.

C.T.: Va rezista UE atacurilor din afară și dinăuntru?

B.S.: Sigur că da! Chiar dacă ultimele state membre ale Uniunii vor fi o Românie cu zece milioane de locuitori, o Bulgarie cu trei milioane de locuitori și jumătatea de sud a insulei Cipru organizată ca un mall pe plajă.

C.T.: Într-un interviu spuneai sibilinic despre cărțile tale că ele vorbesc mai bine despre tine decît ai putea vorbi tu despre ele. Ce zic ele despre tine?

B.S.: Singura persoană care nu va afla niciodată asta sînt eu. Deși sînt curios.

C.T.: Apropo, ai un jurnal zilnic?

B.S.: Am avut, dar am întrerupt însemnările anul trecut. Pot scrie multă vreme cu un ritm constant de peste 20.000 de semne pe zi. De cînd am terminat romanul Avalon. Secretele emigranților fericiți nu am mai scris nimic, adică nu literatură, nici măcar pentru uz personal. Textele de inspirație autobiografică, cel puțin pentru mine, tind să aibă un asemenea efect. Orice act de sinceritate are drept consecință o perioadă de inevitabilă tăcere. Am mai trecut printr-o perioadă ca asta și după ce am scris romanul Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, care a fost inspirat de o experiență autobiografică, de o tragedie din decembrie 1989. Asta spre deosebire, de pildă, de romanul Republica, unde am scris pe baza documentării despre adolescența lui I.L. Caragiale și după care am putut continua să lucrez și la alte proiecte. După Noaptea… am avut nevoie de niște ani buni înainte să mai pot scrie din nou literatură, și mă întreb dacă acum nu se va petrece ceva similar. Acum, nici disciplina jurnalului nu-mi mai e accesibilă. Oricum, nu-mi voi publica niciodată jurnalul, am scris lucruri teribile acolo, fie despre unii dintre contemporanii mei (care merită asta), fie despre ceea ce am văzut la televizor…

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]

  • #danbarnafacts

    13 august 2019

    Din spuma mării contractelor cu statul a apărut, imaculat și superb în nimicnicia lui, ca un câine turbat, Dan Barna. Și, deodată, a început să spună tâmpenii. Poate îl știți. […]

  • Caracal, mon amour

    6 august 2019

    Zilele trecute, pe la ora cînd Ion Cristoiu obișnuiește să tragă pe nări praful din Biblioteca Academiei, îmi făcui și eu rondul pe la Piața Obor, unde zarzavagiii scot natura […]

  • Olimpiada PROȘTILOR

    6 august 2019

    România și-a încredințat destinul unor șarlatani. Șefii de ieri și de azi ai țării, fie ei președinți, miniștri, primari sau parlamentari, trăiesc, cu rare excepții, din impostură. Prosperă din fals, […]