Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Boierul invincibil

Zoom Boierul invincibil

Familia lui Teodor Tăutu a dat Moldovei, vreme de cinci veacuri, arcași, sulițași, săbieri, archebuzieri, pîndari, pedestrași, călăreți, căpitani și măciucari, primind în schimb cuvinte de laudă și moșii întinse. Strămoșii lui Teodor au avut, mai toți, gulere de jder, căciuli de lup, paloșe, buzdugane, pistoale încărcate și căutătura încruntată a boierului pornit să spintece tătari. Leșii, turcii, cazacii, nogaii și calmucii n-au pîrjolit niciodată Moldova fără ca, la plecare, să poarte în spinare săgețile neamului Tăutu și amintirea cadavrelor dragi, lăsate în urmă. Ștefan cel Mare, Vasile Lupu, Alexandru Lăpușneanu, Ioan Vodă cel Cumplit și chiar ezitantul Dimitrie Cantemir au beneficiat de brațul înarmat al Tăuților. Pe unii, această însoțire i-a băgat în istorie, pe alții în mormînt. Dar faima de familie aprigă, gata de luptă și de înavuțire, eroică și cruntă, neclintită și lacomă, s-a ridicat în jurul clanului boieresc asemenea unui nimb secular.

Teodor Tăutu n-a mai putut purta pelerină de blană și toporișcă la brîu, fiindcă, la 1889, cînd absolvea Școala de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București, mijloacele militare se schimbaseră, dar purta în inimă curajul și conștiința sîngeroasă ale înaintașilor săi, care-i dictau să nu-i scape din ochi pe năvălitori. Cînd s-au ivit primele semne de invazie, Teodor Tăutu era colonel, conducea Regimentul 17 Infanterie Mehedinți și nemții începuseră contraofensiva din septembrie 1916. În cele trei săptămîni de dinainte, pe durata scurtei ofensive, colonelul Tăutu cucerise trei vîrfuri muntoase de necucerit, alungase oștirea austro-ungară de pe culmile Carpaților și cîștigase admirația generalului Ion Dragalina. Apariția regimentelor germane și a artileriei Krupp a inversat sensul războiului de reîntregire și, cu excepția Detașamentului Tăutu, armata română a adoptat conduita retragerii.

Detașamentul Tăutu s-a născut din faima și iscusința militară ale colonelului Teodor Tăutu. Ceea ce arătase în prima lună de război valora cît memoriile unui general bătrîn și glorios, așa că Dragalina, șeful Diviziei 1 Infanterie, a ales trei batalioane de infanterie și o baterie de artilerie, le-a așezat sub comanda colonelului năzdrăvan și le-a încredințat misiunea războiului total. Cei 2.000 de soldați ai Detașamentului Tăutu au făcut minuni. Colonelul i-a învățat să lupte noaptea, să se strecoare printre poziții, să ia inamicul prin surprindere, să treacă în spatele frontului, să iasă din încercuiri, să ocupe și să elibereze orașe. Epopeea Detașamentului Tăutu, poreclit de nemți “Detașamentul-fantomă”, e scurtă și uimitoare. Faptele colonelului Tăutu au rămas întipărite în memoriile comandanților germani, care l-au cunoscut mai bine pe acest militar ingenios decît au făcut-o ordinele și decorațiile românești. O să-l cunoaștem și noi mai bine în episodul următor.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • O beție cu Marx

    26 mai 2020

    Un fermier german a încercat să se joace de-a Tarkovski cu naivii culegători de sparanghel din Ferentari, refăcînd pe plantația sa scena tulburătoare din filmul Solaris în care cosmonautul pierdut […]

  • Bătrînii noștri mor de tineri

    26 mai 2020

    Nu mai e mult și vom auzi cum a învins Klaus Iohannis epidemia de coronavirus. „Eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de […]

  • Conspirația incompetenților

    26 mai 2020

    România funcționează în virtutea inerției. Nu de azi, de ieri, ci aproape dintotdeauna. Mulți dintre concetățenii noștri, cam 2,5 milioane, cred că România e Bucureștiul. Alții cred că România e […]

  • Mozart pe colivă

    19 mai 2020

    Ca oaia bearcă ce-și ține coada iluzorie pe sus, Guvernul României le-a dat austriecilor o lecție de demnitate națională săptămîna trecută, obligîndu-i să trimită un tren special pentru româncelecare-i șterg […]

  • O nouă stafie bîntuie România: propaganda rusă

    19 mai 2020

    Propaganda rusă, poreclită uneori “propaganda pro-rusă”, e o specie eliberată recent pe piață, într-un moment în care anticorupția s-a demonetizat, Ciuma Roșie a trecut în Opoziție, iar pericolul maghiar, folosit […]