Bond. Cel Mai Prost Bond

James Bond era vinovat, James Bond trebuia să moară. Pentru că era problematic, toxic și sexist să ai un erou fictiv care să fie alb, bărbat și hetero. Și unde mai pui că nenorocitul creat de Ian Fleming era toate astea simultan. Bărbații voiau să fie ca el, femeile voiau să fie cu el, iar anumiți bărbați și anumite femei voiau să fie și ca, și cu. Lucru lesne de înțeles, Bond fiind o bunăciune de tîrlete.

Din fericire, noile trend-uri sociale au făcut dreptate acolo unde înainte era doar haz, escapism și fantezie. Prin comparație cu Sean Connery, Roger Moore sau Pierce Brosnan, Daniel Craig era răspunsul „Avem Bond și acasă!“ la întrebarea „Putem să mergem la Bond în oraș?“. Pus alături de ceilalți, deși nu recomand, ultimul Bond era un pitic hidos cu moacă de miner și maniere de prăjitor de pîine puțin stricat. Sau hai s-o luăm altfel, să nu sune chiar atît de jignitor: Sean Connery putea converti lesbiene cu o singură privire. Daniel Craig ar converti bărbați la homosexualitate dacă ar fi singura femeie din Univers.

În fine, important e să rețineți că musiu Craig s-a dovedit un netalentat antiestetic, potrivit să-i țină găleata lui Bond în Istoria Lumii a lui Mel Brooks, nicidecum să fie legendarul spion.

Dar chiar și în condițiile astea, mi se pare exagerat modul în care își bate joc scenariul de el. Filmele cu James Bond aveau farmec pentru că povestea era o îngemănare de multe ori absurdă de tupeu și exotism, de la înghețata Rusie și pînă la umbra ademenitoare a tropicelor, trecînd cu aventura prin toate stadiile climei și reliefului, dacă nu, de multe ori, chiar și mai departe de atît. Nu știu cum m-aș uita azi la Moonraker, a cărui acțiune vă prindeți și singuri pe unde bate cîmpii. Acum douăzeci de ani mi s-a părut idiot, dar haios. În orice caz, nu murea de propria importanță.

No Time to Die moare în draci. Trec peste laitmotivul craigian de-a se retrage din activitate ori de cîte ori face buba. Dar nu pot să trec peste gălețile de melodramă turnate în poveste de parcă scenariștii se pregăteau să facă țuică de pufoaică, nu film de acțiune ridicolă. În loc să prăjească pupila cu împușcături, bătăi și explozii, povestea insistă s-o înece în lacrimi și muci. Nu zic că exagerează. Zic doar că, ocupat să-ți pui vesta de salvare pe iris, nici măcar nu mai observi că Bond a fost înlocuit ca 007 de o femeie diversă. Și asta e strigător la cer. Pentru că oamenii ăia au muncit să pună pe ecran un personaj atît de neașteptat în 2021!!!!!

Să nu mă înțelegeți greșit, se găsește și acțiune, dar degeaba. Cînd cei implicați sînt toți, fără excepții, niște antipatici siniștri, puțin îți mai pasă ce piedică neinspirată le-a mai pus scenariul în cale. Și la o durată de aproape trei ore, deși practic îți dă lejer impresia de veac, filmul este capabil să tranforme orice proaspăt epilat inghinal într-un afro superb.

În final, feministele se vor bucura să vadă că reprezentantul patriarhatului opresiv este obliterat, spectatorii se vor bucură că s-a terminat, iar Robert Pattison se va gîndi cît de bătrîn și urît va arăta cînd va termină la rîndul său să fie Bond. Saga Twilling deja a stabilit că e nemort, netalentat și sclipește extrem de divers sexual. Dacă se identifică drept femeie, al lui e rolul.

No Time to Die. R.: Cary Joji Fukunaga. Cu: Daniel Craig.