Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cea mai tristă mandolină din lume

Zoom Cea mai tristă mandolină din lume

Moș Crăciun se strecură cu grijă pe țeava îngustă și ieși prin orificiul de aerisire al caloriferului rece. Sigur, pentru bucureșteni era destul de nasol să stea în frig, dar într-un fel bătrînul lapon se bucura. Se săturase de-a lungul secolelor să se tot pîrlească la buci coborînd pe hornuri încinse cu jar. Îmbrățișase progresul cu toată obezitatea lui morbidă și acum aștepta cu interes să vadă ce-o să le mai dea oamenilor prin cap pe viitor. Încălzire solară? Încălzire bio, cu balegă de ren? Moș Crăciun își trosni șalele obosite și se îndreptă de spate. Totuși, ceva nu era în regulă. Se uită de jur împrejur în apartamentul modest, și nu văzu nici o decorațiune de Crăciun. OK, asta-i ciudat. Pînă și cei mai amărășteni dintre amărășteni obișnuiau să facă un credit ca să agațe două globuri de la Lidl de o creangă de ficus, dar apartamentul în care se afla era gol-goluț, cu pereți reci și întunecați. Nimic n-ar fi indicat că e Crăciunul. Nici un sunet de clopoței. Nici un miros de cozonaci. Moșul se scărpină în cap. OK, poate că nu-i o chestie de sărăcie, poate că-i o chestie de principiu. Ăstora nu le place Crăciunul că nu le dă voie religia. Pot să lucrez cu asta. Și Moșul începu să se uite prin jur după un cotlon non-religios unde ar putea să-și deșerte sacul cu cadouri, dar înlemni imediat în momentul în care observă că nu era singur în cameră. Într-un fotoliu vechi, ascuns în umbră, stătea un bărbat care fuma. „Te așteptam”, rupse tăcerea Ludovic Orban, arătîndu-și fața pentru prima oară Moșului. „Vino, mai aproape. Nu mușc.” Destul de nesigur în privința ultimei afirmații, Moșul se apropie temător de Orban. „Uite care-i treaba, Moșule! Eu sînt un om modest, nu-mi place să trăiesc pe picior mare. De un an trăiesc cu 3.000 de lei pe lună, pentru că sînt frugal. Atît de frugal încît nu-mi permit să arunc bani aiurea pe decorațiuni, pe brazi, pe porc, pe lumina sărbătorilor, pe Moș Crăciun. Ai venit să-mi aduci daruri, păstrează-le! N-am bani de darurile tale. Dacă chiar vrei să-mi faci un dar, atunci cel mai mare dar pe care poți să mi-l faci e să-mi cumperi mandolina. Uite, ți-o vînd la un preț bun!” Moșul se uită trist la mandolina pe care Ludovic Orban i-o întinse cu mîini tremurînde. Oftă neputincios. Băgă mîna adînc în buzunarul pantalonilor roșii, scoase portofelul, scoase o sumă generoasă din portofel și i-o întinse lui Orban. „Crăciun fericit!” „Crăciun fericit și ție, Moșule, nu uita mandolina. E a ta acum.” Moșul luă mandolina cu inimă grea și se înfundă depresiv înapoi pe țeava caloriferului. Era cea mai tristă poveste de Crăciun la care fusese vreodată părtaș. În urma lui, Ludovic Orban numără conștiincios bancnotele de 100 de euro. Apoi se opri și începu să chicotească, să rîdă, să hohotească maniacal. Cu o simplă apăsare de buton, Ludovic Orban deschise peretele fals al bibliotecii care se dădu în lături dînd la iveală sute de mandoline aranjate frumos în locașurile lor. Orban așeză cu grijă banii într-un teanc, alături de toți ceilalți bani. „Bătrîn credul! Trei mii pe lună din salarii, n-a zis nimeni ceva de comerțul cu mandoline!” Orban se opri din rîs, luă o mandolină la întîmplare din dreptul capului și începu să cînte un cîntec frugal.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint