Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Chișinău, destinație secretă

Zoom Chișinău, destinație secretă

Se împlinește anul ăsta cam un sfert de veac de cînd am ajuns prima dată la Chișinău. Nu orașul în sine, nici amicii pe care i-am revăzut și cu care am băut și bîrfit (cum altfel?) pe săturate, și nici structura ciudată a populației nu mă inspiră la confesiuni. Ci trenul.

Ulici mă trimisese la Chișinău cu trei milioane de lei (vechi-vechi, dar, în 2005, erau bani buni) să dau un premiu literar. Hîrtia cu numele alesului era în plic, lîngă bani, iar banii – într-o servietă diplomat. Drept să spun, nu prea mă simțeam în largul meu cu atîta bănet asupra mea (erau cam patru-cinci salarii medii pe economie), dar eram la vîrsta suavă a inconștienței mature. Așadar, am ajuns în Gara de Nord și m-am dus să-mi caut trenul. Cum e și firesc, era tras pe ultima linie, dar ce m-a lovit literalmente în moalele capului au fost vagoanele rusești, cu perdeluțe la ferestre. Ei, și să nu credeți că te puteai urca cum voiai tu. Nu, nene! Stăteai frumos la coadă, unde o babușca severă controla biletul ca pe pașaport. Apoi îl băga în catastif. Și cumpănea bagajele cu o suspiciune crescută ca aluatul. În fine, am urcat și mi-am găsit locul. Dar totul era oarecum straniu, nu se potrivea defel cu tot ce văzusem pînă atunci, nici în Vest, nici la noi. Păi, ce era așa ciudat? În primul rînd, ferestrele alea cu perdeluțe. Nu puteau fi deschise. M-am sucit, m-am învîrtit, dar n-am insistat, pentru că femeia supraveghetoare patrula dintr-un capăt într-altul. Era cam înăbușitor și mi s-a făcut sete. Trenul pleca peste zece minute, așa că am vrut să cobor să-mi iau o bere. Uite poznă: nu mai puteam coborî. Zbirul era de netrecut. Vag și pe departe, m-a cuprins o ușoară panică. Nu-mi luasem nimic de băut, nici măcar apă. Restaurant iest? Niet! Asta era cu adevărat nasol. M-am uitat pe fereastra zăvorîtă și mi-am zis că n-am să mor. Și, pentru că tot eram melancolic, am tras de perdeluțe. Nu știu dacă mă crede cineva, dar perdelele erau fixate în așa fel încît să nu poți privi prin ele.

Ei bine, atunci mi-am amintit de Gară pentru doi. Mai văzusem vagoane ca astea, dar nu mi-era clar cum le organizaseră pe dinăuntru. Nimeni să nu vadă mărețele realizări ale sovietelor. Am oftat și am extras o țigară. Ei, pe naiba, în vagon nu se fuma, mi-a atras atenția un tovarăș de drum înspăimîntat. Mă aștepta, eram de acum convins, cea mai lungă noapte pe tren din viața mea. Nu tu apă, nu tu bere, nu tu țigări… oare pipi aveam voie să facem? Nu cumva să spurcăm pămîntul sfînt. Și, cînd am zis WC, lumea s-a luminat. În definitiv, puteam fuma cu fața la budă. Și cu valiza cu bani, că atît îmi mai lipsea.

Și viața a devenit ușoară, din nou. E drept, pînă pe la cinci dimineața, cînd, văzînd Chișinăul în zare, mi-am spus, resemnat, că am să mor de sete. O jumătate de oră mai tîrziu, mă trezeam la viață cu vinul și coniacul aduse de prietenii care știau prea bine prin ce trecuse omul de peste Prut.

1 comentariu

  1. #1

    Salariul mediu net pe economie in 2005 era 7,46 milioane lei vechi (urasc cu pasiune utilizarea acestei monede defuncte, dar este alta poveste). Cred ca este mai degraba vorba despre puterea de cumparare a acestei sume peste Prut. Salariul mediu net in cultura in RM este azi 11 “milioane”. Scuze pt carcoteli. Povestea e frumoasa.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]