Cînd umorul îngheață

În romane, în piese de teatru și în scenarii de film, Adrian Lustig scrie de mulți ani la cronica satirică a întîmplărilor de tot felul prin care am trecut în comunism și a celor pe care le experimentăm în capitalism. Ca și întîmplările pe care le povestește, umorul lui e cînd negru, cînd exasperat, cînd tandru, cînd absurd și, cel mai adesea, păgubos. Moralist în felul clasicilor genului, Ion Băieșu și Teodor Mazilu, în teatru și în scenarii Lustig e mai apropiat de satira tăioasă a lui Mazilu, din Proștii sub clar de lună și din Mobilă și durere, decît de mai blajinul Băieșu, cel de pînă la Balanța.

De la Funeralii fericite apărut în 2010, romancierul a trecut la thriller-ul satiric plin de vervă și de o inventivitate spectaculoasă, în care expatul român Lionel Frunză descoperă Franța alături de alți doi estici, un rus și un bulgar. Trei ani mai tîrziu, Funeralii… a devenit scenariul filmului regizat de Horațiu Mălăele. Cu romanul Luca, lucrurile stau invers, mai întîi a fost scenariul filmului regizat de același Horațiu Mălăele; cartea a apărut doi ani mai tîrziu.

Dacă Lionel din Funeralii fericite e un simplu ghinionist care trece prin multe încercînd să facă rost de cetățenia franceză, Luca pleacă din România cu ambiții mari. Așa că alege America, cu gîndul să devină actor de film, celebru, firește, încît dacă întoarce cîndva în România, în vizită – numai în vizită! – să le arate celor din țară de ce-a fost în stare. Dar cum povestea lui nu e orînduită cronologic, despre dorința lui secretă aflăm ceva mai tîrziu. În primul episod al romanului, Luca ne spune că e șofer de taxi la New York și figurant în filme. Taximetrist e de 25 de ani. Pînă la celebritatea îndelung așteptată, el, care a jucat și în rolul de cîteva secunde al unui mort, visează să i se dea o replică, marele său pas înainte în cariera de actor care figurează. Luca povestește alert, la prezent, cu un umor care-i face suportabil gîndul, care-l viziteasă tot mai des, că-l paște ratarea. Cu instinctul format într-un sfert de secol de taximetrie, clientul cu care-și începe ziua de muncă i se pare suspect, deși are o valiză scumpă, de piele adevărată. E „bărbos ca un călugăr din România profundă“, în schimb poartă un costum de firmă, ochelari negri și o șapcă de serie. Cam toate personajele din roman sînt prezentate astfel, rapid, din cîteva trăsături inițiale, care sînt urmate treptat de altele, care le întregesc portretul în mișcare. Capitolele sînt scurte, trepidente și cu va urma. Astfel că, în cîteva zeci de pagini, din taximetrist care trece printr-o zi cu clienți aducători de ghinion, Luca se trezește în postura de client al FBI-ului, parcat singur într-o celulă. În cealaltă viață a lui, cea din România, Luca e fiul și nu prea al unei activiste de partid cu funcție înaltă și mașină la scară, care nu vrea să-i cumpere o pereche de blugi adevărați, ca să nu bată la ochi. Cum, și în țară, Luca își urmărește visul cu o tot mai imprudentă tenacitate, tot căutînd blugi cade pe mîna Securității și e arestat pentru tentativă de trecere frauduloasă a graniței, ceea ce produce un cutremur în cariera mamei și pe el îl face să tînjească după libertatea și gloria din State, în această poveste a unei vieți ratate tot mai periculos, în care Luca o ia de două ori de la capăt. A doua oară radical, adică sub o nouă identitate, de martor protejat care își găsește liniștea în cu totul altă parte a lumii, dar cumva tot la răcoare. Sub toate aceste spectaculoase complicații epice, există în Luca zațul amărui al unei vieții irosite în căutări ghinioniste și al ciocnirii cu absurdul în fața cărora pînă și umorul îngheață. Cu Luca, Adrian Lustig adaugă pentru prima dată o notă explicit gravă umorului său.

Adrian Lustig, Luca, Editura Corint, 2022.