Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cronica unei nemorți anunțate prea tîrziu

Zoom Cronica unei nemorți anunțate prea tîrziu

Pornit de la premisa că America s-a dus naibii grație unei epidemii de zombială virală, Zombieland întîiul avea șansa să meargă cu tupeu în zone pe care doar seria Fallout le-a explorat în titlurile bune. Colapsul brusc al civilizației dă mînă liberă imaginației scenaristului și povestea se putea duce oriunde și peste tot, de la  principii și sacrificiu pînă la sclavie și canibalism. Și astea ar fi doar cîteva coordonate meschine într-un univers limitat doar de pofta creatoare a vrăjitorului de cuvinte.

Dar aici vorbim de Hollywood, nu despre un studio care a produs două jocuri legendare – și un al treilea, poate mai bun, sub un alt nume. Nimeni nu-și riscă filmul pe spinarea unei povești inteligente și cu umor despre destinul rasei umane în colții nemorților și ghearele neamurilor proaste. În cel mai bun caz, vor apela la un scenariu generic și campion al mediocrității, piperat cu glume de duzină la care știe să rîdă și cel mai mic numitor comun, umplut cu personaje născute din dragostea clișeului pentru stereotipie… în fine, ați prins ideea. Zombieland întîiul nu era nimic mai mult decît v-ați aștepta într-o pasă pesimistă, făcut simpatic de omorul dezlănțuit și, ici și colo, de interpretare.

Zombieland: Double Tap insistă să iasă pe piață la zece ani după lansarea originalului, adică fix cînd orice urmă de simpatie s-a cam șters din mintea publicului, dacă a fost vreodată acolo, lăsînd în loc, așa cum se întîmplă de regulă cu decantarea, doar drojdia și nămolul. Da, era drăguț, dar era în deceniul trecut. S-au perindat turme de producții cu zombie între timp pe ecrane.

Și, dacă tot rata intrarea în timp util, filmul insistă să apeleze la o supremă lipsă de imaginație. Incoerenți și dezarticulați la nivel artistic, scenariștii aruncă în text idei de-a valma, în speranța, de multe ori deșartă, că poate prinde ceva. Că povestea sfidează logica elementară n-ar fi nimic, dar cînd reușește să dea prin gropi și cu logica filmului, atunci începi să simți un sentiment de jenă că talentul lui Woody Harrelson a ajuns cobaiul unor prostovani.

Că veni vorba: Harrelson duce filmul în spate, îl face tolerabil, vizionabil, uneori chiar frecventabil. În scenele cele mai bune îi vine un ajutor nesperat și neașteptat de la Zoey Deutch. Teoretic, mîndra trebuia să fie blonda proastă a filmului. Practic, personajul este excelent, infinit mai simpatic și semnificativ mai uman decît interpretările șterse, terne și plictisitoare ale celorlalți trei clovni care și-au scris numele mare pe afiș.

Raportat la noianul de nulități care colmatează sălile de cinema, filmul poate părea de o mediocritate meritorie, asta dacă ați prins începutul, v-ați jucat pe telefon cînd pe ecran nu jucau cei doi pomeniți mai sus și ați revenit cu atenția pe final, cînd absurdul prostesc în care se bălăcește povestea precum porcul în nămol deja nu vă mai zgîndăre nervii. În cel mai bun caz, Zombieland: Double Tap pare genul de continuare însăilată la repezeală, doar-doar se va bucura de succesul filmului inițial. Și, cum între cele două stă praful a zece ani, începi să devii convins că nu hoardele de zombie, ci echipa de producție avea nevoie acută de creier.

Zombieland: Double Tap. R.:  Ruben Fleischer. Cu: Woody Harrelson, Zoey Deutch.

 

1 comentariu

  1. #1

    Dude , you need to relax! Looks like a fun movie to me.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]