În spațiu, toți suntem ca niște studenți la Politehnică. Nu mai știi când e noapte și când e zi. De multe ori, mă uit la stele și spun că e noapte, dar pe urmă deschid televizorul și văd că pe Digi24 sunt știrile amiezii și-atunci revin cu picioarele pe pământ ca un gâscan gras care încearcă să zboare.
Ce să faci în spațiu? N-ai prea multe opțiuni. Ca să treacă timpul mai ușor, încropesc un foc în soba de la bordul navei, arunc în el cronici favorabile despre The Shape of Water și mă așez în lumina lui ca un damnat în flăcările iadului. Atunci mă pun pe depănat povești. Și le depăn de nu se văd, cum nu le-a mai depănat nimeni până acum și nici n-o să le mai depene vreodată, de-mi zice la final Prelipceanu: „Vai, domnule Popescu, ce bine depănați! Cine v-a învățat să depănați cu atâta pricepere? Aș vrea și eu să depăn într-o zi la fel de bine, pentru că în ziua de azi nu faci nici un căcat dacă nu depeni cu farmec”.
Povestea lui Ion Cristoiu și a găinii care naște pui vii
Demult, pe vremea când maidanezii umblau prin București ca printr-un sat fără câini, trăia în România un mic jurnalist care-și căra vesta în spinare peste tot pe unde mergea. Numele lui era Ion Cristoiu, dar nu putea să-l pronunțe. Imediat ce ajungea la s-ul din Cristoiu, îl loveai din reflex cu un băț, pentru că aveai impresia că te atacă un șarpe. Micul jurnalist se făcea atunci ghem și se retrăgea în vesta lui ca într-o cochilie cu buzunare pentru pixuri.
Într-o zi, Cristoiu intră în redacție convins că a dat lovitura. Avea un subiect senzațional. Într-un sat din Moldova, o găină tocmai născuse pui vii, ceea ce însemna un salt evolutiv imens pentru orătănii. Practic, supergăina era după colț. Cristoiu se duse la birou, puse un scaun peste alt scaun ca să poată ajunge la mașina de scris și începu să tasteze de parcă s-ar fi bătut turcii la degetele lui. În zece minute, povestea era bună de tipar, deși n-avea perfecțiunea retorică a unui comentariu malițios, de două fraze, despre Simona Halep.
După ce-a apărut ziarul la chioșcuri, Cristoiu nu și-a mai găsit liniștea. Oamenii au râs de el, l-au făcut mincinos și au început să-i ceară dovezi ca niște ratați perplecși cărora nu le vine să creadă că The Revenant e un film slab. Cristoiu nu mai știa pe unde să scoată cămașa. S-a făcut iar ghem, s-a retras în vesta lui cu buzunare și-a așteptat să treacă furtuna. Doar că interesul oamenilor nu voia să dispară. Mereu când Cristoiu scotea capul din vestă, o gloată curioasă și reticentă începea să-i pună întrebări despre găina cu pui vii.
Într-un târziu, Cristoiu și-a dat seama că are nevoie la toaletă pentru numărul doi și că nici un buzunar al vestei nu era destul de mare pentru merele pe care le mâncase. S-a descolăcit, a scos iar capul afară și le-a spus curioșilor: ”Domnilor, nu pot să vă aduc dovezi că găina a născut pui vii, iar motivul e simplu. Un tribunal din Vaslui i-a declarat morți, deși ei sunt vii. Să știți că se mai întâmplă. E la fel ca-n Kafka, dacă-mi permiteți”, a mai spus Cristoiu, zbughind-o la baie ca un călător grăbit pe care nu-l așteaptă nimeni, dar care se grăbește oricum, pentru că motivul adevărat al neliniștii e undeva în el însuși.
2.907 vizualizări
