Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cu folclorul nu-i de glumit

Zoom Cu folclorul nu-i de glumit

Am povestit mai demult că poposisem prin Pucioasa, în 1976, la o practică folcloristico-lingvistică. În prima săptămînă n-am făcut nimic. Sau aproape nimic, dacă nu punem la socoteală crîșma, țigările, whist-ul și băutura (în exces). Trai, neneacă, cu banii facultății. Da, numai că, după o săptămînă de huzur, cine sosește de la București, informat pînă la ultima levată de guleaiul studenților? Octav Păun, pe atunci lector de folclor, deși avea părul alb ca zăpada, sosește pe nepusă masă și face ordine. Gata traiul, gata vătraiul, trecem la folclor, iar gașca, acasă. Și cine să facă culegere de folclor? Că în satul cutare, pe un dîmb, departe, e un moș care știe o căruță de povești. A fost un tur de ăla, io, ăla, io, pînă s-a ridicat o voce, din neantul inconștienței. Subsemnatul. Singur singurel, peste dealuri, peste lunci, cum se făcea pe-atunci. Toți s-au uitat la mine ca la felul paișpe.

– Sînt singurul care se pricepe la magnetofoane.

Ăsta a fost argumentul suprem. Apoi s-a făcut monetarul. Topiserăm toți banii. Nu eu. Noi toți topiserăm banii de practică. Păun s-a uitat la mine lung și m-a întrebat cum o să mă descurc cu banii, cu dormitul, cu masa. Ce-mi păsa mie, în tinerețe, de bani, de masă, de somn? Aventură să fie! Păun m-a îmbărbătat.

– Am vorbit cu primarul. Ai să dormi într-o șură, lîngă crîșmă.

M-am înviorat. Aveam 50 de lei prin buzunare, totul avea să fie perfect. Așadar mi-am făcut bagajele, am pupat fetele, am dat mîna cu băieții și m-am urcat în rată. Trebuia să ajung la Moțăieni. Și acolo am ajuns. M-am cazat. Satul era uitat de lume, dar primarul avusese grijă să spună că vine un eminent de la București să culeagă comorile poporului. Așa că am fost invitat, vreme de cinci zile, la prînz, în casele cele mai înstărite. Am mîncat și am băut după pofta inimii, ba chiar am făcut și niște bani. Am reparat un casetofon și un televizor și, în culmea notorietății, am refăcut bucla unei antene. Așa că, după perioada de probă și muncă, eram al satului, cu mai mulți bani decît plecasem. E inutil să precizez că mă simțeam cel mai important om din lume.

Dimineața băgam baterii noi, apoi, vreme de o oră, urcam deal-vale să dau de comoara mea. Un moș ca toți moșii, foarte haios, cu o țuică acceptabilă, care mi-a spus, trei zile de-a rîndul, 33 de povești. Am înregistrat vreo zece benzi. Pe cînd făceam o audiție de probă, a venit și o vecină să întrebe ceva. Am nemurit-o și pe ea, dar ce m-a uimit cel mai tare e că, atunci cînd a auzit-o, moșul meu, Costache, a dat același răspuns ca acela de pe bandă.

– Hău!

La sfîrșitul celei de-a treia zile mi-a zis:

– Nu mai știu. Gata.

I-am lăsat drept mulțumire vreo douăzeci de baterii stoarse. Am ajuns la București în plină glorie. Asistenții puteau depune mărturie că practica fusese încununată de succes. Numai Silviu Angelescu m-a mustrat:
– Bine, măi, nu puteai să notezi și tu titlurile poveștilor? Noi cum le arhivăm?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint