După periplul arhitectonic prin Valencia, sightseeing de clădiri mai vechi sau mai noi, urmează, logic, unul cult-turistic prin interioare de muzeu, pentru o mai bună înțelegere a orașului și a locuitorilor săi.
Recomandat ar fi să începi turul ăsta în Centro Arqueologico de la Almoina, o expoziție arheologică cu artefacte de la fondarea orașului pînă în perioada medievală, amenajată într-o clădire modernă din vecinătatea catedralei La Seu, care contrastează flagrant cu bolovanii din interior, rămășițe ale trecutului îndepărtat în care Valencia era romană, vizigotă sau arabă. Și să-l continui în Museo de Historia de Valencia, locul în care istoria acestei zone a fost încasetată în vitrine numerotate și dispuse cronologic în subsolul întunecat al fostului rezervor de apă al orașului, luminat doar de spoturile pe obiecte – o mașină a timpului cu capsule care descriu succint evoluția unei localități vechi de peste 2.200 de ani.
Vizite scurte merită și sălile înalte din Lonja de la Seda, Bursa Mătăsii (clădirea gotică de secol XV cu curte interioară transformată în grădină de portocali, în care își vindeau marfa negustorii mătăsii încărcate/descărcate de pe vasele din port, monument UNESCO din 1996), sau pavilioanele din Museo de Ciencias Naturales, în care pot fi văzute expozițiile permanente „Tehnologia și Știința“, fosilele paleontologice sud-americane din „Istoria Pămîntului și a vieții“, carapacele de moluște ale colecției Eduardo Rosello, „Ecosistemele Valenciei“ din arealul natural El Saler și Devesa sau „Păsările orașului“, o instalație cu diferitele specii de zburătoare care populează grădinile și parcurile locale. De departe, vedeta muzeului e scheletul unui Megatherium Americanum, dinozaurul emigrat tocmai din America de Sud într-un țarc central cu pereți vitrați.
Cel mai interesant dintre toate este, însă, Museo Faller, un muzeu tematic inedit, unic, legat de tradiția locală a festivalului de dinaintea intrării în postul Paștelui și de fallas, niște păpuși colorate din papier mâché, carton, ceară sau lemn create pentru parada fastuoasă de pe străzile carnavalului și focurile ceremoniilor dedicate zilei Sfîntului José, pe 19 martie. Acum vreo sută de ani s-a luat decizia ca piesele cele mai reușite, valoroase din punct de vedere artistic, să fie salvate de la incinerare și păstrate în colecția acestui muzeu desfășurat pe două niveluri, parter și etaj, într-o clădire situată vizavi de Orașul Artelor și Științelor lui Calatrava. La loc de cinste, chiar în debutul expoziției, se află cea mai recentă cîștigătoare, cea a anului curent – o dioramă casnică înduioșătoare cu un bunic, nepoata și cățelul ei –, și cea mai veche falla, cea din 1934, reprodusă după fotografii din epocă (cele ale următorilor ani, pînă prin ’46, sînt originalele restaurate). Intrarea se face pe lîngă o săliță explicativă a tehnicii de confecționare a păpușilor, după care ai liber să slalomezi printre exponatele așezate în ordinea anilor, într-o reprezentare satirică a societății valenciene cu personaje surprinse în diverse ipostaze, și mai grotești, și mai onirice, ca niște caricaturi 3D ale prezentului lor.
Pentru a-ți limpezi privirea concentrată pe detalii, o să dai, probabil, un zoom out pe imaginea de ansamblu a orașului, urcînd și în turnurile Torres de Serranos (construite între 1392 și 1398 de maestrul zidar Pere Balaguer) și Torres de Quart (1441-1460, autori Francesc Baldomar și Pere Compte, cel care-a ridicat de la pămînt și Catedrala sau Bursa Mătăsii). Foste porți de intrare ale orașului medieval, parte integrantă a structurii defensive și arcuri triumfale, cu ziduri care încă păstrează urmele ghiulelelor de tun trase în 1808 de trupele napoleoniene, în timpul războiului de independență împotriva Franței, structurile astea din piatră golite de conținut, compuse din două turnuri crenelate, trei niveluri și pasarelă între ele, mai sînt acum doar niște platforme de belvedere pentru turistul care vrea să vadă Valencia de sus.
