Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum i-a convins statul pe medicii rezidenți să nu plece? Cu un scurt

Zoom Cum i-a convins statul pe medicii rezidenți să nu plece? Cu un scurt

Prin ianuarie vă amenințam sumbru că România va rămîne în spitalul gol și că fraie… pardon, cetățenii rămași în patrie vor primi noțiunile de prim-ajutor doar la ora obligatorie de religie. Că, na, nu-ți trebuie multă carte ca să faci un plus mare în timp ce cînți pe nas „Odihnește, Doamne, sufletul robului tău“. Chestie absolut normală într-un stat în care sistemul medical se sprijină în atelele aduse de bolnavi de-acasă, capii țării fug bărbătește la Viena cînd fac buba, iar medicii rezidenți tropăie pe la tîrgurile de job-uri ca hormonii adolescenței, doar-doar vor schimba mia de lei cu mia de euro.

Ei bine, răsuflați ușurați: statul român are deja soluția salvatoare

Da, e aia din titlu. Un scurt. Un rezidențiat mai scurt cu un an pentru 36 de specializări. Dar nu vă speriați, măsura a fost gîndită fin. Adică, „au măsurat cu bisturiul și-au tăiat cu barda!“, mîrîie nervos musiu rezident Sergiu între două țigări. „Patru ani în loc de cinci înseamnă curriculă dată peste cap și armonizată cu Europa ca mașina-n stîlp. așa, deci și prin urmare, dacă vrei să pleci îți prinzi urechile în cerințele țării de destinație și dai alte examene, și mai faci stagii suplimentare pe-acolo, și te rogi la poza lu’ Esculap să termini odată toată babilonia asta. România, țara… (remarcă demnă de un viitor specialist în urologie)“. Am înțeles, deci noilor generații de rezidenți nu le place munca în plus. Să fie sănătoși.

„Ba nu, voi să fiți sănătoși“,

mă contrazice Anca, rezident în anul I. „Pentru că nu poți să înghesui cinci ani în patru fără să cioplești ciobănește din stagiile de pregătire. Practic, în multe cazuri noi pupăm cam o treime din pregătirea colegilor mai mari. Uite, de exemplu, în stagiul de chirurgie generală faci o lună în loc de trei. Și în luna aia stai și mănînci semințe pe margine, că nu te lasă nimeni să pui mîna. Te umple de încredere, nu-i așa? La ORL pediatrică, la fel. Faci o lună și ești bună de trimis la muncă, sigur ai destulă experiență să te descurci cu niște copii speriați, care plîng, țipă, latră și mușcă.“

Statul român s-a vindecat de priapism și acum suferă de absolvire prematură

Am cerut o părere – sinceră, deci anonimă – și din partea profesorală a baricadei. Ce se întîmplă, doctore? Ce-a făcut statul? „S-a căcat în munca noastră, asta a făcut. Copiii ăștia au dreptate: n-au cum să învețe ceva temeinic. Noi încercăm pe toate căile să revenim la formula originală, dar e greu. Ministerul a aruncat deja piatra în baltă și ăia zece deștepți încă n-o pot scoate.“
 

1 comentariu

  1. #1

    Am o prietena care a terminat acum 2 ani rezidentiatul, a facut un stagiu de 6 luni in Belgia, i-a placut foarte mult dar a hotarat sa se intoarca in tara desi i se oferise post acolo.
    Aici, dupa un an de zile, traieste cu 800- 1.000 ron (max. 10 mil. lei vechi) pe care ii primeste pentru cele 2 garzi de 24 de ore, facute in fiecare saptamana in cadrul spitalului Floreasca.
    Nu va puteti imagina ce frustrare o incearca acum la varsta de 30+ ani cand dupa 6 ani de facultate + 4-5 ani de rezidentiat a ajuns sa munceasca pentru 250Euro, cam cat e chiria pentru o garsoniera in Bucuresti.
    Cand s-a intors in tara spera sa-si gaseasca de munca in sectorul privat dar sunt foarte putine locuri, iar in sectorul public nu se mai fac angajari.
    De multe ori am auzit-o spunand ca a fost o greseala sa dea la Medicina, imi povestea ca la Floreasca trebuie sa faca fata cersetorilor, betivilor si tiganilor care fac scandal cand vin la urgente in UPU, ca noaptea trebuie sa doarma intr-o camera rece la subsol, pe un pat tare de bracardier, ca sa nu mai zic ca la baie nu este hartie igienica si ca nici macar o bucata de sapun nu gasesti.
    In aceste conditii cum ii poti cere unui proaspat absovent de facultate de medicina sa ramana in Romania ?, cand se simte ultimul om in ziua de salariu, cu cei 250E .. la varsta de 30 de ani .., iar o femeie de serviciu sau taximetrist cu 12 clase castiga de 3-4 ori mai mult ca tine ..

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint