Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum trece timpul

Zoom Cum trece timpul

Pe cînd eram gestionar la Cartea Românească m-am întîlnit, așa cum e și firesc, cu mulți scriitori. Stele ale bolții literare, dar și scriitori mărunți, comete ale universului, care se bucurau de cărți ca de niște prăjiturele și le împărțeau fără să știe cui și de ce. Eu împachetam drepturile (30 de exemplare), îi puneam să semneze și, dacă omul voia, așteptam răbdător să-mi scrie un autograf.

Dar nu despre partea însorită (și, vai, ce fierbinți erau verile acolo!) a gestiunii mele vreau să vorbesc astăzi. Ci despre altceva. Despre prejudecăți și minciuni.

Era, cred, 1985. În editură era mare vînzoleală, pentru că cenzura trimisese înapoi de mai multe ori volumul Rimbaud negustorul, al lui Mircea Dinescu. Fusese o luptă surdă între emisarii partidului și franctirorii opoziției. Mircea era cap de afiș după multe scandaluri (e de pomină bătaia pe care o luase la începutul anilor ’80, în redacția Luceafărului, împreună cu Dorin Tudoran, bătaie în care devenise, în scurtul proces care a urmat, agresor). Poziția lui se radicalizase, nu mai era copilul teribil și disidentul zănatic și impredictibil. Atît cît a putut, a vorbit deschis pe unde a ajuns. Da, dar în zilele de care povesteam mai înainte, avea doi copii, Andrei și Irina, pentru care, să mă scuzați, îi cam țîțîia curul. Primise amenințări cu moartea, și moartea taman ce citea, în mesaje, numele copiilor lui. Cum-necum, opoziția a învins (că apăreau și pe vremea aia cărți, nu numai acum, în libertate, dar cu ce îmbîrligături). Așadar, cînd a venit să-și ia cele 30 de exemplare, își căra plozii în spinare. Și nu-i lăsa o clipă de capul lor. M-a uimit asemănarea fetei cu el și a băiatului cu Mașa. Mircea nu a zăbovit mult, se simțea încolțit, dar turuia liber, ca orice om care nu mai are nimic de pierdut. I-a vorbit lui Bălăiță, redactorului-șef, tehnoredactorei Tanța Vulcănescu, librarilor și mie. Și încă nu ajunsese să dea un interviu pentru Libération. Dar era urmărit strict și la vedere. Copii, să nu faceți niciodată ca Mircea Dinescu. Înțelegeam noi tîlcul, da’ nu ne feream. Ei, vremuri complicate… Doar nițel sînge-n pix să ai. Dacă ați ști cîtă lume bună i-a întors, atunci, spatele. Cu un zîmbet înțelept în colțul buzelor: “E omul Moscovei”. Bravos!

Și uite că, după vreo 33 de ani și, pe 1 ianuarie 2020, pe la cinci jumate dimineața, mă întorceam spre casă de la un revelion cu multă băutură, multă muzică și ceva iarbă de cosit. Nu mă grăbeam nicăieri, am traversat Vasile Lascăr și am intrat pe Speranței. În colț e o casă veche și o fată stătea la fereastră. “Domnule”, am auzit, “nu vreți să intrați?” M-am uitat în stînga, m-am uitat în dreapta, strada era pustie. Eu eram ăla. Am intrat. Lume nici multă, nici puțină, ca la spartul petrecerii. Lumină puțină, zic “Bună dimineața”, cînta Lhasa. Și, cînd colo, în stînga, pe o canapea, deslușesc o fată. Era Irina Dinescu. Ne-am îmbrățișat, ca doi vechi conspiratori.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • O beție cu Marx

    26 mai 2020

    Un fermier german a încercat să se joace de-a Tarkovski cu naivii culegători de sparanghel din Ferentari, refăcînd pe plantația sa scena tulburătoare din filmul Solaris în care cosmonautul pierdut […]

  • Bătrînii noștri mor de tineri

    26 mai 2020

    Nu mai e mult și vom auzi cum a învins Klaus Iohannis epidemia de coronavirus. „Eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de […]

  • Conspirația incompetenților

    26 mai 2020

    România funcționează în virtutea inerției. Nu de azi, de ieri, ci aproape dintotdeauna. Mulți dintre concetățenii noștri, cam 2,5 milioane, cred că România e Bucureștiul. Alții cred că România e […]

  • Mozart pe colivă

    19 mai 2020

    Ca oaia bearcă ce-și ține coada iluzorie pe sus, Guvernul României le-a dat austriecilor o lecție de demnitate națională săptămîna trecută, obligîndu-i să trimită un tren special pentru româncelecare-i șterg […]

  • O nouă stafie bîntuie România: propaganda rusă

    19 mai 2020

    Propaganda rusă, poreclită uneori “propaganda pro-rusă”, e o specie eliberată recent pe piață, într-un moment în care anticorupția s-a demonetizat, Ciuma Roșie a trecut în Opoziție, iar pericolul maghiar, folosit […]