Între noiembrie 1579 şi august 1582, pe cînd istoria era nesupravegheată, pe tronul Moldovei a stat Iancu Sasul, necunoscut şi sub numele de Ioan Vodă al V-lea. Iancu a fost rodul preacurviei practicate de Petru Rareş sub influenţa băuturilor alcoolice cu nevasta negustorului sas Jorg Weiss din Braşov. Cînd a aflat că deţine ADN-ul lui Ştefan cel Mare, micul bastard a părăsit casa părintească şi a ciocănit la Înalta Poartă, cu gîndul să se facă domn.
Aici a reuşit să sucească minţile unei urîte din familia Paleologu şi, cu banii astfel dobîndiţi, a intrat la licitaţia organizată de Marele Vizir pentru tron. Spre norocul lui, domnia lui Petru Şchiopul evolua destul de împiedicat, iar în sala de scrimă a sultanului un călău se antrena cu laţul de mătase pe gîturi de drept comun. O şansă nemaipomenită pentru Iancu venea tot dinspre arborele genealogic, el dovedindu-se, cu toate meandrele sexului medieval, frate cu doamna Chiajna, cea mai straşnică uneltitoare din capitala Imperiului Otoman. Pe lîngă o avere uriaşă şi mustăţi, doamna Chiajna avea şi o trecere nemaipomenită la turci. Cu ajutorul ei a reuşit Iancu să-l combine pe Bartolomeu Brutti, cămătarul cu cel mai bun comision în natură din Stambul. După două-trei şedinţe de împrumut cu Doamna Chiajna, Brutti s-a declarat satisfăcut de condiţiile de finanţare şi a plătit avansurile cerute de Poartă. Iancu Sasul a ajuns pe tronul Moldovei într-un moment în care Moldova s-ar fi descurcat mult mai bine dacă nu ar fi avut tron. Cum banii lui Brutti produceau dobînzi astronomice, noul domn a început să jupoaie ţara cu mişcările viguroase ale unui cioban care-şi pedepseşte oaia infidelă. Atunci a fost introdus văcăritul, urmat imediat de văicăritul populaţiei şi de înăbuşirea în sînge a oricărui protest. Cînd cele o sută de care cu bani au fost umplute, Iancu Sasul a luat-o spre Polonia, dar nu destul de repede pentru spahiii care i-au luat urma. A fost ajuns lîngă Liov, i s-a luat mai întîi un interogatoriu, apoi averea şi, la final, viaţa.
