De ce sînt roşiile roşii?

Sînt unii care, cum dă vara, cum încep să mănînce numai salată de roşii, din iunie pînă prin septembrie. Mănîncă ei, aşa, încet, tone întregi de roşii şi habar n-au despre un fapt zguduitor: există o legătură profundă între roşiile de azi şi dinozaurii de ieri.

Bine, nici eu n-aş fi avut habar, dacă un studiu publicat în Nature (către care m-a trimis o ştire din Time) nu mi-ar fi deschis ochii.

Aşa am aflat că genomul roşiei (adică totalitatea codului ei genetic) este intens studiat de peste opt ani. Mă rog, asta nu mă miră, la cîţi bani sînt băgaţi în modificările genetice ale chestiilor cu care ne hrănim, ca să devină mai repezi, mai înalte şi mai puternice. Ce-i de-a miratelea, însă, este ce-au descoperit cercetătorii despre trecutul foarte îndepărtat al plantei pompos numite Solanum lycopersicum, pe care pieţarii noştri insistă s-o numească „roşie de România“, deşi vine din Italia şi pleacă verde la drum.

Pariez că nu ştiaţi, aşa că aflaţi de-aici: acum 60-70 de milioane de ani, bagajul genetic al strămoşului roşiei s-a triplat brusc. Şi deşi în timp a mai scăpat de multe gene inutile, azi o roşie încă se laudă cu peste 35.000 de gene (spre comparaţie, oamenii au doar 23.000 de gene). Ei bine, se pare că un salt atît de spectaculos în numărul de gene al unei specii poate fi provocat doar de un eveniment dramatic. În cazul roşiei, evenimentul dramatic a fost impactul asteroidului care a dus la dispariţia dinozaurilor. Noaptea care a urmat – timp de mai multe luni – a dus la expansiunea genomului strămoşului roşiei, o manevră absolut firească pentru a-i creşte şansele de supravieţuire. Aşa a ajuns roşia atît roşie, cît şi comestibilă, spre deosebire de vărul ei cartoful – de ale cărui fructe să nu vă apropiaţi, că nici animalele n-o fac.

Cum s-au prins geneticienii de trecutul zbuciumat (la propriu) al roşiei? Poate nu ştiţi, dar tomatele mai au o verişoară destul de afurisită. Îi spune Atropa Belladona, dar noi o cunoaştem drept „mătrăgună“, iar fructele ei sînt deosebit de toxice. Studiind genele celor două plante înrudite, se poate construi un parcurs al evoluţiei lor paralele de-a lungul istoriei, ceea ce cercetătorii au şi făcut. Aşa au aflat că, în timp ce ultimul T-Rex murea de foame, se întrevedeau zorii unei epoci noi pentru vegetarienii contemporani din lumea întreagă.

Deci, data viitoare cînd tăiaţi o roşie pentru salată, vărsaţi o lacrimă şi pentru şopîrlele a căror dispariţie vă face vouă dieta atît de savuroasă, da?

Mai multe trăznăi cu ştiinţa pe www.sciencefriction.ro