Tarbus și Moskon, doi dintre feciorii tarabostelui Rolouzis, stăteau pe zidul Troesmisului, cu picioarele atârnându-le în afara cetății. Era o după-amiază liniștită și aproape tot tribul se afla la terme, pentru baia săptămânală. Cu greu îi convinsese Rescuturme că trebuie să facă baie cel puțin o dată pe săptămână. Dar după ce îi convinsese, daco-geții din tribul lui Rolouzis deveniseră vizitatori înrăiți ai termelor. Ar fi mers și mai des decât o dată pe săptămână, dar erau prea ocupați. Deseori își spuneau, atunci când se aflau în tavernă, că ar trebui să meargă la terme, să se spele. Toți erau de acord și, ca să o dovedească, ciocneau pocalele cu vin, bând pentru curățenie, pentru băile dese, pentru terme. După care ciocneau iar, bând și pentru alte lucruri bune din viețile lor și tot așa, până când se făcea ziua în care chiar trebuiau să meargă la terme, ca să nu se enerveze Rescuturme.
Tarbus și Moskon fuseseră la terme cu noaptea-n cap, pentru că nu le plăcea când era prea aglomerat. Tarbus, mai ales, care era mult prea gras chiar și pentru un fiu de taraboste, se cam săturase să tot audă pe la spate râsetele celorlalți, atunci când se ducea la terme. De aia îl lua pe Moskon cu el și se duceau în zori, când ceilalți încă moțăiau cu capul pe mesele din tavernă. Acum, cam moleșiți după baia fierbinte, se lăsau mângâiați de vânticelul cald care adia în preajma Troesmisului.
– Auzi, Moskon? întrerupse Tarbus tăcerea, cam fără chef.
– Aud, Tarbus, aud. Ce?
– Aaa, nu, dacă auzi așa, în general.
– Aud, da.
– Moskon, dacă auzi, i-ai auzit cumva pe ceilalți spunând că ar cam trebui să slăbesc?
– Tarbus, dar te obsedează chestia asta, serios…
– Cum să nu mă obsedeze, Moskon? Cum să nu mă obsedeze?
– Pur și simplu ar putea să nu te obsedeze. Să nu bagi în seamă. Ce, ești tu cel mai gras daco-get de pe planeta asta?
– Și dacă sunt, Moskon? Dacă sunt cel mai gras daco-get de pe planeta asta? Îți dai seama ce ar însemna asta?
– Ce ar însemna, Tarbus?
– Păi, de exemplu, dacă sunt cel mai gras daco-get de pe planeta asta, înseamnă că toți ceilalți știu despre mine.
– Ei, na? De unde până unde?
– Deci ești de acord că mai există și alții pe Geea, da?
– Normal, Tarbus, normal. Știm că suntem noi, tribul nostru de daco-geți, 73 de voinici în cap. Apoi știm că mai sunt și alte triburi de daco-geți, pentru că au venit pe la noi, câte unul, am trimis și noi oameni pe la ei… Apoi mai sunt romanii, desigur. De la romani am aflat că există și greci și multe alte seminții. Cică ar fi și unii cu pielea neagră. Mai sunt evreii, cum este și zeul nostru cel nou. Să nu-i uităm nici pe germanii ăia care au venit la tata. Deci sunt mulți, Tarbus, sunt mulți pe care-i știm și mulți, probabil, de care n-avem habar.
– Bun. Ești de acord că toți aceștia, noi toți, așa mulți și amestecați cum suntem, trăim pe o planetă numită Geea.
– Da, este de notorietate asta, nu știu de ce mă mai întrebi.
– Ei, iar planeta asta, Geea a noastră, este întinsă, ca o tavă.
– De ce zici că este întinsă ca o tavă? Cine ți-a zis ție asta?
– Niște oameni care se pricep.
– Ba mie mi-au zis niște oameni care se pricep că Geea este rotundă, ca un măr perfect.
– Ba este plată, ca o tavă.
– Și cu ce te ajută pe tine asta? Că nu vreau să ne certăm. Spune-mi doar de ce ții morțiș să fie Geea plată ca o tavă?
– Pentru că dacă Geea este ca o tavă, înseamnă că eu, Tarbus, sunt celebru.
– De ce?
– Pentru că Geea cea plată ca o tavă este dusă în spate de către o broască țestoasă.
– Te înșeli, dacă Geea ar fi plată, n-ar fi dusă în spate de o țestoasă, ci….
– Te rog să nu mă întrerupi. Lasă-mă să termin ce am de spus, că eu nu te-am întrerupt pe tine!
– Bine, Tarbus, am tăcut.
– Ei bine, cum stă Geea pe spinarea broaștei țestoase, iar spinarea ăleia este bombată, cineva trebuie să ține mereu tava în echilibru.
– Bun, și ce legătură are asta cu tine?
– Păi, dacă eu mă mișc spre marginea tăvii, dacă ajung la marginea lui Geea, atunci tava se dezechilibrează, iar în partea cealaltă trebuie să se strângă foarte mulți oameni, ca să echilibreze tava. Îți dai seama că de fiecare dată când mă plimb pe malul Danubiului, de exemplu, ăștia, săracii, oricine or fi ei, fug dintr-o parte în alta, în celălalt colț al Geei, pentru echilibru. Și știi ce spun ei atunci?
– Ce spun, că m-ai făcut curios?
– Spun așa: „Ah, iar se plimbă Tarbus în partea cealaltă a lumii! S-o echilibrăm pe Geea, repede, până nu ne răsturnăm cu toți!“. Crezi că mi-e ușor, Moskon? Crezi că îmi e ușor să duc pe umeri această celebritate? Aș vrea să slăbesc, frate, ca să pot duce o viață normală, să mă pot plimba fără să mai deranjez 10-15 pecenegi mărunți sau cine știe câți costoboci…
– Hai, băi, Tarbus, nu-ți mai bate capul.
– De ce, frate?
– Păi, în primul rând, Geea este rotundă, cum ți-am zis. Dar – stai, nu mă întrerupe – dacă n-ar fi rotundă, dacă ar fi ca o tavă, nu ar fi dusă în spinare de către o broască țestoasă.
– Nu? De unde știi?
– S-a discutat acum mulți ani la un congres științific, nici nu știu cum de n-ai auzit…
– Nu mă preocupa, pe vremea aia, probabil. Dar dacă Geea nu stă pe o broască țestoasă, atunci pe ce stă?
– Pe cinci elefanți.
– Pe cinci elefanți care sunt strânși la mijloc?
– Nu. Ar fi câte un elefant în fiecare colț al tăvii și unul în mijloc, pentru stabilitate maximă.
– Asta înseamnă că tava nu se înclină când mă plimb eu pe la margine?
– Nu, Tarbus, dacă Geea ar fi o tavă, nu s-ar înclina, pentru că ar fi stabilă.
– Asta înseamnă că nimeni nu simte nevoia să echilibreze tava?
– Asta ar însemna, dacă Geea ar fi o tavă.
– Deci nu sunt celebru? Nu mă știe nimeni în colțul celălalt al planetei? Adică tu vrei să spui că sunt gras de pomană?
– Tarbus, nu vreau să te superi, dar este cert că nu ești celebru pentru că ești gras. Nu ești celebru de nici un fel. Dacă ești gras de pomană sau nu, asta numai tu poți să spui.
– Credeam că dacă sunt cel mai gras daco-get sunt și celebru. Iar dacă sunt celebru, tata îmi va lăsa mie tribul când se va prăpădi.
– Tarbus, eu încerc să fiu bun, viteaz, vrednic. Cred că așa am să-l conving pe tata să-mi lase tribul mie.
– Dar ce, și tu vrei să conduci tribul?
– Da, am niște idei interesante, care cred că ne vor face să evoluăm.
Tot sfădindu-se pe marginea moștenirii ipotetice a tribului, cei doi frați nu observară că de Troesmis se apropiaseră niște necunoscuți.
– Hei, voi de pe zid, strigă un bărbat din grupul care se oprise la poarta cetății.
– Hei, răspunse Moskon.
– Este adevărat că aici trăiește Tarbus?
– Cine întreabă?
– Suntem un grup de călători daco-geți din Noviodonum. Am venit special să-l vedem pe Tarbus, a cărui faimă a ajuns până la cetatea noastră.
– El e Tarbus, arătă Moskon spre fratele său.
Daco-geții veniți din Noviodonum se uitară cu atenție la Tarbus, mulțumiră politicos și plecară vorbind între ei.
– Moskon, eu nu prea aud la distanță. Ce spun ăia?
– Ce să spună? Spun că ești gras, foarte gras. Că s-ar putea să fii cel mai gras daco-get dintre toți daco-geții.