Clopotul luat de la Ciobix își făcea treaba. Furat sau nu, nici nu mai conta. Important era că dacă îl foloseai așa cum trebuie suna de trezea daco-geții din cea mai cruntă mahmureală și îi aducea destul de repede în piața din fața bazilicii. Ceea ce tocmai făcuse, deși nu era duminică, nu era zi de slujbă. Aproape toți membrii tribului se strânseseră în piață și fremătau, așteptând să afle de ce au fost luați de la îndeletnicirile lor.
– Moskon, Moskon, se auziră mai multe voci, ai habar ce vor ăștia de la noi?
– Ăștia cine?
– Tac-tu, Rescuturme, cine o fi bătut în clopot. Ai habar ce vor de la noi?
– Nu știu, fraților, nu știu. Eram de pază, pe zid, ca de obicei. De-abia am ajuns și eu.
– Erai de pază? Și cine e de pază acum?
– Nimeni.
– Cum nimeni, inconștientule? Ne-ai lăsat nepăziți?
– Ei, na, că vă și fură cineva pe voi, frumoșilor…
– Băi, Moskoane, oi fi tu băiatul tarabostelui, dar nu te încrede prea mult în chestia asta! De păzit nu păzești cetatea, de știut ce vor ăștia nu știi… Ești cam inutil, băiete.
– Eu, inutil? Ia uite cine vorbește, Natoporus, stâlpul tavernei! Chiar, tu cum de-ai fugit din tavernă? Nu îți e teamă că se prăbușește dacă nu mai ești acolo să o ții în cârcă? Aoleu, și mai ești și treaz… Băi, ce-i cu tine? Ești bolnăvior sau ceva?
– Stai acolo, că vin imediat să-ți arate pumnii mei despre ce-i vorba, pramatie! Ce, crezi că o să te apere tăticu’ toată viața? Stai, stai puțin, să-mi las vinul ăsta undeva în siguranță, și te-am spart.
Dar nu apucă nimeni să facă nimic, pentru că pe scările bazilicii apărură Rescuturme și Rolouzis, însoțiți de un tânăr pe care nimeni din trib nu-l cunoștea.
– Dragii mei! începu preotul.
– Da, că bine zice: Dragii mei! continuă Rolouzis.
– V-am adunat aici…
– Exact, exact. V-am adunat aici…
– Bă, taraboste! Vorbești tu sau vorbesc eu? se enervă Rescuturme.
– Iartă-mă, prietene. Vorbește tu și după aia vorbesc eu.
– Da, bine, dar lasă-mă să termin și vorbești de-abia când am terminat.
– Și cum o să-mi dau seama că ai terminat?
– Am să spun eu.
– Bine, bine. Hai, dă-i drumul.
– Dragii mei, v-am adunat aici ca să vă dăm o veste mare.
– O să nască Rolouzis? se auzi o voce anonimă din mulțime. Hai, că era și timpul, că e cam gravid de vreo zece ani.
Daco-geții începură să se agite. „O să nască Rolouzis? Dar poate Rolouzis să nască? Dar oare ce o să avem? Tarabostel sau tarabostiță? Și cine-i tatăl?“
– Linișteeee! urlă tarabostele. Liniște, idioților! N-o să nasc, cum să nasc? Pot bărbații daco-geți să nască? V-ați tâmpit de la atâta vin?
– Păi, dacă nu naști, de ce ne-ați mai chemat? Ce este atât de important și nu ne puteai spune la tavernă?
– V-am chemat aici ca să împărtășesc cu voi o mare bucurie. Mi s-a întors fiul pe care-l credeam mâncat de lupi sau de urși. S-a întors Daizus, băieți! Acum putem merge la tavernă, să bem de fericire.
– Stai, Rolouzis, stai, interveni Rescuturme. Nu merge nimeni la nici o tavernă. Încă. Da, așa este, s-a întors Daizus. Îl vedeți aici, lângă noi. El este Daizus. Daizus, ei sunt băieții, bărbații, cei mai bravi daco-geți. Vrei să le spui câteva cuvinte?
– Mulțumesc, Rescuturme. Mulțumesc. Fraților, iubiți cetățeni daco-geți, m-am întors. Sunt eu, Daizus. Am studiat ingineria la Siracusa și arhitectura la Paestum. Acum m-am întors la poporul meu, să construim împreună, să facem Dacia cea mai avansată țară, să-i uimim pe cei prezenți și pe cei din viitor. Putem, frații mei, chiar putem!
– Ia stai tu puțin, băiete, se porni Natoporus. Stai așa, să ne lămurim. Vrei să construiești? Cine, tu și frații tăi? Asta vrei? Să profiți că e tac-tu taraboste și să luați voi trei toate contractele tribului? Asta vrei? Păi, de aia n-o să avem noi niciodată viaducte, apeducte și cetăți moderne, pentru că se lucrează pe nepotism, pe pile! Haideți, fraților, la tavernă, că ăștia vor să inventeze corupția sub ochii noștri!
