În primăvara anului 1944, agentul sovietic Emil Bodnăraș era liber și pus pe treabă. Prima lui misiune, pentru care s-a oferit voluntar, a fost eliminarea lui Ștefan Foriș, secretarul general al PCdR. Împreună cu alți doi criminali în devenire, Iosif Rangheț și Costantin Pîrvulescu, l-a săltat și l-a închis pe Foriș într-o casă conspirativă, unde i-a smuls, odată cu unghiile, documentele de partid, cheile și ultima dorință. Lovitura cauzatoare de moarte s-a datorat unei răngi, mînuită cu sete revoluționară de criminalul stalinist Gheorghe Pintilie, zis Pantiușa.
Pînă în august 1944, Bodnăraș a condus partidul alături de cele două bestii ilegaliste Rangheț și Pîrvulescu. În baza calitatăților sale de ofițer sovietic și agent GRU, dar și ca urmare a înclinației naturale spre comiterea unor fapte cu violență, Emil s-a ocupat de organizarea sabotajelor de cale ferată, de recrutarea golanilor din periferii pentru viitoarele gărzi patriotice și de eliberarea lui Gheorghiu-Dej din pușcărie.
Pe 23 august 1944 a participat, alături de Lucrețiu Pătrășcanu, la arestarea lui Ion Antonescu pusă la cale de regele Mihai. Din acest moment, calificările extreme ale lui Bodnăraș l-au ținut ocupat cu îndeplinirea celor mai ofensive sarcini trasate de PCUS. După ce l-a predat pe Antonescu rușilor, a coordonat, în calitate de membru al Biroului Politic al PCR, fraudarea alegerilor din 1946. A fost membru în toate guvernele începînd din 1945 și deputat al PCR în toate legislaturile Marii Adunări Naționale începînd din 1946. A fost șef al Serviciului de Informații al Armatei, ministru al Apărării și ofițer activ al brigăzii operative a GRU.
Bodnăraș a organizat capcana de la Tămădău în care au căzut liderii țărăniști cu tot cu avion. Tot el, cu ocazia revoluției antisovietice din Ungaria, din 1956, s-a ocupat de păcălirea lui Imre Nagy, pe care l-a convins să se refugieze la București, în brațele ofițerilor ruși. În crunta perioadă a anilor ’50, a selectat o mînă de tineri comuniști analfabeți și i-a trimis la pregătire la Moscova, de unde s-au întors generali. Între ei, Bodnăraș a avut grijă să se afle și imberbul ucenic cizmar Nicolae Ceaușescu, singura distracție din închisoare a tovarășului Gheorghiu-Dej. Astfel, după moartea lui Dej, cînd Nicolae a renunțat să se mai bărbierească pe tot corpul, Bodnăraș a beneficiat de liniștea și belșugul unor funcții comode în stat, fără să tresară vreodată la frînele puse noaptea de dube.
A rămas pînă la moarte influent și periculos, în permanentă legătură cu rușii, fără ca Tovarășul să îndrăznească să suspecteze ceva. Se povestește că lui Bodnăraș i se datorează retragerea trupelor sovietice din România, în urma unei beții crunte cu Nikita Hrușciov. Și, deși se cunoaște cabana de vînătoare în care a băut și a cîntat cu marele prieten de la Răsărit, nici pînă azi nu e clar dacă meritul acestei decizii nu li se datorează, de fapt, necunoscutelor eroine din ansamblul folcloric „Privighetorile Năsăudului“.
Emil Bodnăraș a murit în 1976, încărcat de ordine și medalii, ducînd cu el în mormînt cea mai secretă și nerușinată versiune a istoriei PCR.
2.688 de vizualizări
