Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Desele rătăciri ale lui Petru Rareş

Zoom Desele rătăciri ale lui Petru Rareş

Petru Rareş s-a născut din dragostea lui Ştefan cel Mare şi a Răreşoaiei pentru vin. Părinţii săi au supravieţuit unui chef cu pastramă de mistreţ, focuri de pistol, comă alcoolică şi adulter, iar bebeluşul a intrat în istorie pe uşa, mereu uitată descuiată, a voievozilor nelegitimi. Pînă să urce pe tron, Petru s-a ocupat cu înmulţitul peştilor, o minune pe care o realiza cu ajutorul lacului Brateş, al iazurilor, gîrlelor şi bălţilor care mişunau în zona Hîrlăului.

Caracuda, ştiuca, plătica, obletele, somnul, şalăul, mihalţul şi scobarul au avut contribuţia lor la istoria Moldovei, făcînd din bastardul lui Ştefan cel Mare un băiat înstărit. Cînd Ştefăniţă Vodă a simţit că otrava e pe cale să-i finalizeze mandatul, el a cerut boierilor să-l sprijine pe Petru, pentru ca stirpea Muşatinilor să dăinuie, cum avea să zică Delavrancea, „în veacul vecilor“. Petru a ajuns domn în 1527 şi, pînă în 1538, cînd a fost alungat, n-a stat o clipă. S-a amestecat în luptele politice din Ungaria cu lipsa de viziune a pescarului de crap care vrea să dea la răpitor. Rînd pe rînd, Polonia, Ungaria, Transilvania, Valahia, Bugeacul şi Poarta devin duşmanii Moldovei. Aşa încît, în 1538, cînd se adună cu toţii împotriva ei, nu se mai miră nimeni. Soliman Magnificul aduce cu el 150.000 de turci. Tătarii se prezintă cu zece mii de călăreţi, valahii cu trei mii, Polonia şi Ungaria cu cîte cinci mii fiecare. Nu se ştie cum, Petru Rareş a strîns 70.000 de moldoveni şi i-a pus sub comanda boierilor Băneşti şi Arbureşti. Rău a făcut. Mihu, portarul Sucevei, şi Gavril Trotuşan, logofătul, au trecut de partea nemiloasă a evenimentelor şi l-au lăsat pe domn în Suceava goală. Moldova a fost prădată ca într-un film porno cu Jean Claude Van Damme. Domnia lui Petru s-a dus pe apa Sîmbetei, iar eroul nostru a mai pescuit cîţiva ani, pînă în 1341, cînd turcii l-au reinstalat. De data asta a avut un mandat liniştit, în timpul căruia a reuşit nu numai să-şi trimită un fiu ostatic la Istanbul, ci chiar doi.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia