Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ești om cu mine, sînt Venom cu tine

Zoom Ești om cu mine, sînt Venom cu tine

E un motiv foarte bun pentru care Tom Hardy s-a instalat confortabil pe aripile celebrității prin roluri care îi acopereau mutra într-un mod corespunzător. Și motivul e că omul poate avea charisma unei pietre ponce cînd își dă cu adevărat interesul. Dacă botnița lui Bane a fost doar un accident fericit dictat de canonul lui Batman, masca de luptător RAF din Dunkirk pare deja reaplicarea unei rețete reușite.

În Venom, însă, asemenea restrîngeri rămîn la garderobă, fix lîngă talentul actoricesc și pofta de-a intra în personaj. De fapt, dacă e să fim sinceri, singurul care pare să aibă chef să intre în personajul lui Hardy este simbiotul alien care ajunge să-l posede și să-i dea puterile supranaturale. Dar ăla e un biet conglomerat de viermi spațiali, vine din altă galaxie, nu poți să-l blamezi pentru gusturi ridicole.

Personajul lui Hardy s-ar vrea un reporter feroce, bun să dea în vileag răii și corupții așa cum doar Kövesi putea în bilanțurile DNA. Perfect normal, așa e în SF-uri. Ai spune că are inteligența și experiența necesare pentru a mușca din marile subiecte. De exemplu, din maleficul Carlton Drake, mogul de corporație sinistră care transformă boschetarii în cobai în cel mai neetic mod cu putință. Ai spune, dar el, ca investigator de geniu, îți va dovedi imediat contrariul într-o scenă în care demascarea răului ia forma unui atac puțoist penibil. Un soi de “Tipule, știu că ești rău pentru că am niște documente confidențiale pe care nu le pot folosi ca să-mi susțin afirmațiile”, dar infinit mai sifilitic.

Urmează ostracizarea, declinul, un pont, infiltrarea în laborator și momentul în care simbiotul îl alege drept gazdă. Avem Venom. Am avut nevoie de 137 de cuvinte pentru a descrie povestea de mai sus. Venom are nevoie de o treime de film care pare aproape trei sferturi, pentru că toată lumea știe că timpul se dilată la plictiseală. Sigur, un scenarist nervos ar fi scris: “Tom Hardy îl vînează pe Drake, primește un pont, intră pe șest în laborator, era o cursă, devine următoarea jertfă dată simbiotului dornic să-i rumege organele interne. Țeapă, Hardy și simbiotul devin familie netradițională, evadează, putem trece la chestii interesante vizual”. Simplu, concis, elegant, aveai și aură de martir pentru erou, aveai și ură pentru capitalistul exploatator. Și nici nu urla lumea în sală: “Hai, bă, penetrează-l odată cu alienu’!”, de ajungeam să facem referendum și pentru interzicerea porn-ului cu marțieni.

Filmul ratează glorios debutul, îngălat cu prea multe detalii care spun prea puțin. Genul de text tipic pentru un băiat îndeajuns de cult încît să încurce captatio benevolentiae cu chlamydia.

Din fericire, nu e singurul rateu. Ajuns în zona de fugăreală și bătaie, filmul eșuează grosolan în scene de acțiune tăiate scurt și chior, în buna tradiție a fracțiunii de secundă. Pe undeva, începi să te întrebi dacă plictiseala pre-Venom n-a fost generată de prostie naturală, ci de nevoia de a acoperi artificial un spațiu care ar fi trebuit dedicat efectelor speciale din timpul luptelor. Filmul are acțiune, dar nu destulă și nici pe departe impresionantă. James Cameron n-a avut nici pe departe tehnologia pe care o are Sony la dispoziție, și totuși a știut să lase sălile mască ori de cîte ori i se metamorfoza robotul din metal lichid în Terminator 2. Pe de altă parte, singura șansă a lui Ruben Fleischer să fie Cameron ar fi să-și pună perucă blondă și să adopte numele de Diaz.

Umor? Prea puțin, prea tîrziu. Să fii posedat de o entitate sinistră are un potențial sănătos de haz, ușor de exploatat într-o ciondăneală constantă dintre gazdă și alien. “Nu-mi place ăsta, hai să-i mîncăm creierul!” e singura tentativă. Restul e doar promisiune searbădă că, la un moment dat, va fi și o poantă. Și, dacă tot vorbeam de tentative, e de-a dreptul umilitor să pleci cu un marketing fioros despre un protagonist al cărui alter ego smulge capete cu dinții, iar filmul să nu arate nimic mai jos de nivelul Disney de teamă că ar cădea rating-ul în găleată.

Venom nu e un film prost. E cumplit de mediocru, lucru vizibil în fiecare scenă care putea fi mai mult și în fiecare replică ce nu știe drumul spre calitate. E un festival al rateurilor făcut în spiritul artistic al unui contabil care bifează chestii pe listă. Dar bănuiesc că asta e virtutea mediocrității.

Venom. R.: Ruben Fleischer. Cu: Tom Hardy, Michelle Williams, Riz Ahmed.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Scoaterea de sub acuzație a cifrei paișpe

    13 noiembrie 2018

    De ce stă cifra paișpe sub streașina radicalului ca într-o stație de autobuz? În primul rînd ca să nu o ude ploaia și apoi fiindcă îl așteaptă pe Albert Einstein […]

  • UE pentru adulți

    13 noiembrie 2018

    Doi asteroizi lovesc, la interval de o zi, România: rezoluția Parlamentului European și raportul MCV. Sînt desprinși din nebuloasa alegerilor europarlamentare de anul viitor și accelerați de cîmpul electoral al […]

  • Show complet cu motociclist

    13 noiembrie 2018

    Călin Popescu Tăriceanu cere timp pentru a-și construi apărarea în fața acuzațiilor neclare ale DNA. E dreptul lui și nu prea e. De când a reajuns la putere, pe umerii […]

  • Taica Lazăr

    6 noiembrie 2018

    Narcisismul procurorului general al societății civile dădu în clocot și făcu bulbuci săptămîna trecută, cînd taica Lazăr, plin de candoare și răsfăț, ne-a demonstrat că n-a făcut-o pe mortul în […]

  • Adevărul pe vremea valizei

    6 noiembrie 2018

    Adevărul nu încape tot într-o valiză. Nu se ascunde doar în curțile din Teleorman. Mai poate fi găsit și în Curtea de Apel de la Alba Iulia, și la Înalta […]