Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Foamea partidului

Zoom Foamea partidului

Partea hazlie cu Securitatea comunistă e frica de după moartea ei. Lumea și-o închipuia ca pe o instituție atotștiutoare, atotputernică, un organism de control și supraveghere, cu mii de brațe, plantat în telefon și-n cur, care nu făcea altceva decît să te urmărească zi și noapte. Trăgeai apa la WC – desigur, Securitatea știa și de cîte ori te-ai șters la cur. Victimele, terorizații, în primul rînd, dădeau această impresie devastatoare prin zvonuri și aluzii, dar, luată la bani mărunți, Securitatea românească era de o imensă prostie. Să fim înțeleși, însă: proastă, dar tare ca fierul, iute ca oțelul. Proasta asta arunca o piatră-n baltă și zece înțelepți temători n-o puteau scoate. Prostia Securității era cu mulți mușchi. Dacă avea de băgat un pătrat într-un romb, fiți siguri că, la sfîrșit, putea raporta cu mîndrie îndeplinirea obiectivului. Cum altfel ai putea caracteriza o instituție care urmărea ce gîndeau și șușoteau oamenii, cînd era clar ca bună ziua. Nu-mi imaginez că a existat vreun securist care să nu știe asta. Dacă nu știa, atunci, mărturisesc cu mîna pe inimă, erau mai proști decît ceilalți proști.

Proști, dar mulți. Și frica asta a făcut ca multe capete, multe destine să facă pactul cu diavolul ăsta meschin și să-și fută viața. Dacă știai că Securitatea e veșnică, răsuflai ușurat. Nimeni nu avea să știe vreodată ce ai făcut și ce ai ciripit. Turnătorii erau belea. Ei te dădeau în gît. Așa că ne temeam și ne feream și de umbrele noastre. Cu pauze, firește, căci o inconștiență soră cu moartea ne gîdila să spunem bancuri cu Ceaușescu sau să comentăm Europa Liberă.

Dar că securiștii ăia impunători, care duceau o viață lipsită de griji și adăpată la Gospodăria de Partid aveau nevoie de banii mei, ei bine, asta nu mi-am putut imagina vreodată. Eram gestionar la Cartea Românească de cîțiva ani și, ca un făcut, niciodată nu-mi ieșea inventarul la fix. Întotdeauna îmi lipseau cîteva sute, pînă la o mie, două. Puneam asta pe lenea și delăsarea mea. Cînd încasam banii pe marfa vîndută direct din depozit, puneam banii în sertar și nu mă mai duceam la sfîrșitul zilei la librărie, să-i predau. Ardeam să sparg ușa la crîșma scriitorilor. Și tot așa: anul și paguba. Anul și paguba. Pe 20 decembrie 1989, cînd am tras linie cu contabilul Necula, m-am cam albit. Îmi lipseau 4.000 de lei. M-am împrumutat toată după-amiaza respectivă, am mai scociorît prin casă, am strîns suma. Pe 21 urma să achit și totul era gata. Aveam sulul de 40 de sute în buzunarul gecii, dar socoteala de la inventar nu s-a potrivit cu cea din piață. A venit revoluția și am călătorit cu banii pînă la Jilava, unde mi i-au confiscat. Apoi, la ieșire, mi i-au dat înapoi. M-am întors după trei zile la editură, ne-am îmbrățișat, am predat banii și nea Costel, mecanicul, m-a luat deoparte și mi-a zis: – Nea Florine, nu ți-am zis înainte, da’ la matale intrau, după program, niște tipi (și și-a bătut umărul cu două degete). Să știi că ți-au luat din bani. Păreau mulțumiți.

2 comentarii

  1. #1

    Florine! (suntem leat), eu cred ca mecanicul intra si ciugulea. Cand s a intors roata a si gasit scaparea. M a indoiesc ca se uitau aia la 10-20 lei. Daca luau mai mult observai. Pare treaba de mecanic.

  2. #2

    Adevarat graiesti dle Pandele! Mare japita de mecanic. Ma mir cum dl Iaru nu s-a prins nici acum. Sigur nea Costel era un smecher insidios, genul care ti se baga sub piele ca o capusa.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Vulpea cu clopoțel

    19 februarie 2019

    Cu tirbușonul în mînă, am încercat zilele trecute să extrag tîlcul unei întîmplări hazlii povestite de un amic proaspăt întors dintr-o excursie prin secuime. Cazați la cabana unui pădurar care, […]

  • Cam pioană

    19 februarie 2019

    Laura Codruța Kövesi doarme acum somnul neliniștit al urmăriților penal, învelită cu pătura otrăvită a prezumției de nevinovăție. Judecata publică a început să parcurgă etapele torturii, de astă dată cu […]

  • Asistații de la SRI

    19 februarie 2019

    Ovidiu Marincea este un fost lucrător din presă, la Realitatea TV, apărut de nicăieri ca jurnalist și dispărând apoi la fel de repede în negura care e foarte probabil să-l […]

  • În așteptarea atletului lui Dumnezeu

    12 februarie 2019

    A fost nevoie ca un parcagiu italian să se metamorfozeze în medic, pe pajiștea cu fătuci mioritice producătoare de silicon, pentru a vorbi de seninătatea criminală cu care am acceptat […]

  • Adevăratul nume al Laurei Codruța Kövesi

    12 februarie 2019

    Pentru o țară de mărime medie, îndepărtată și înapoiată, binecuvîntată de un dumnezeu amnezic, irigată de rîuri fără pești, locuită de oameni fără obraz, poluată de vorbe, ocolită de autostrăzi, […]

romania100