Richard Thaler e un economist american care a primit anul trecut premiul Nobel. Din păcate, recunoașterea a venit oarecum târziu, revoluția fiscală era aproape gata și Dragnea nu mai avea timp să modifice mare lucru în planul absurd pe care-l pregătise pentru sistemul nostru de taxare. Un Nobel pentru Thaler în 2016 era altceva. Dragnea, care oricum nu-i un cititor avid pentru că-l incomodează mustața, avea timp să vadă pentru ce l-a ales tocmai pe el Academia Suedeză de Științe și, cine știe, să-i pună în practică unele modele.
Thaler e specialist în economie behavioristă, o ramură a economiei care studiază felul în care factorii cognitivi și emoționali se răsfrâng asupra alegerilor economice. Pe scurt, oamenii nu sunt actori raționali, ci iau decizii pe un fundal mult mai complex de emoții și înclinații, de care trebuie să ținem cont atunci când vrem să umblăm la reguli și instituții. Nu poți să construieși un sistem reguli în ideea că oamenii or să-l respecte matematic, doar pentru că e-n interesul lor să facă asta. Nimeni nu face alegeri bune pentru sine. Dacă s-ar întâmpla așa, n-ar mai exista oameni obezi și ar da faliment toate companiile care produc țigări.
Din același motiv e obligatorie și contribuția la un fond de pensii. Puțini, lăsați de capul lor, ar pune bani deoparte pentru bătrânețe. Trebuie să ți-i ia cineva lunar cu forța, altfel, tot amânând să economistești, te trezești la 60 de ani că n-ai strâns nimic.
Trebuie să nu pricepi cum funcționează oamenii dacă te aștepți de la ei să plătească din buzunar contribuțiile pentru sănătate și pensii, la fiecare final de trimestru. Probabil că urăști banii și nu vrei chiar deloc să-i aduni la buget dacă te-aștepți ca oamenii să vină în felul ăsta cu ei, în loc să-i oprești la sursă, acolo unde-s o chestie sigură.
