În iulie 1709, istoria a turnat vodcă peste bitterul suedez. Așa a apărut în cariera lui Petru cel Mare victoria de la Poltava, obținută împotriva regelui Carol al XII-lea al Suediei. Carol era genul de expert în războaie care ar fi înfrînt armata Rusiei de unul singur, dar, fiind rănit, a trebuit să stea deoparte. Cei 12.000 de soldați ai săi au fost astfel înfrînți de cei 47.000 de soldați ai lui Petru, iar Carol s-a văzut nevoit să se refugieze în cetatea Bender și să accepte sprijinul Înaltei Porți.
Aici intră în scenă Dimitrie Cantemir. La data dezastrului de la Poltava, eroul nostru cotrobăia prin Constantinopole în căutarea unui rost filozofic, politic și literar. Buna impresie pe care o făcuse în cei 17 ani pe la zaiafetele pașalelor, excelentele glume cu creștini proști plasate la onomasticile vizirilor, ca să nu mai vorbim despre buna cunoaștere a tarifelor practicate de Ahmed al III-lea, ei bine, toate astea i-au strecurat numele în pachetul de cărți pe care îl amesteca gînditor sultanul. Otomanii aveau să pornească lupta cu muscalii, iar Poarta avea nevoie ca în Moldova, la granița cu inamicul, să vegheze un om de încredere. Pînă să ia o decizie, sultanul s-a luptat cu insomnia și a pus întregul harem să lucreze în trei schimburi, dar în favoarea lui Dimitrie Cantemir a atîrnat greu imaginea de tip loial. Tot Bosforul era gata să bage mîna în foc pentru el, după ce, ani de-a rîndul, o băgase în buzunar. Așa că, pe 14 noiembrie 1710, Dimitrie e numit domn al Moldovei, iar ienicerii aproape lăcrimează gîndindu-se că, datorită acestui tînăr învățat, șansele lor de a jefui cadavre de ofițeri ruși au crescut simțitor.
Cîtă naivitate! La 13 aprilie 1711, la Luțk, domnul Moldovei bate palma cu trimișii țarului. Pe cînd binefăcătorii săi islamici îl pomenesc în rugăciunea de dimineață, Dimitrie semnează un tratat de alianță cu Petru cel Mare împotriva imperiului turc. Firește, evenimentul e sărbătorit cu vin interzis de Coran și cu năpraznice fripturi de porc.
