Octavian Goga a cochetat și el cu armele. Înainte să ajungă în fruntea guvernului fascist din 1938, poetul pătimirii noastre a tras cu pușca în dușmanii țării.
Intrarea Europei în război și a României în neutralitate, în 1914, îl surprinde în plin elan publicistic. Numele lui strălucește în presa vremii, iar talentul de poet se împletește ca vrejul de fasole pe adevărata sa vocație, patriotismul exaltat. Fuge din Transilvania și se refugiază dincoace de Carpați ca să poată înjura în voie imperialismul austro-ungar. Goga e unionist din cap pînă-n picioare, e proantantist fără rezerve, chiar dacă mai tîrziu va deprinde antisemitismul după moda nemțească.
În 1916, cînd România se decide, în sfîrșit, să-și trimită la moarte țăranii înțoliți în haine verzi, Goga se înscrie voluntar ca simplu soldat. El și fratele lui sînt alocați la Regimentul 80 Infanterie și speră să lupte în Ardeal. Însă Vintilă Brătianu, ministrul de Război, care îl detesta politic pe Goga, dar îl admira pentru valoarea lui literară, îi trimite pe frontul din sud, în ideea că ostașii bulgari, mai prost instruiți ca nemții, au șanse mai mici să-l răpună pe poet.
Goga a plecat dezamăgit la Turtucaia, unde Brătianu fusese asigurat că armata română deține poziții inexpugnabile și că bulgarii nu vor îndrăzni să tragă un foc în direcția poeziei românești. Dar, spre surpriza literaturii naționale, Turtucaia s-a dovedit un dezastru. Goga era să-și piardă nu numai fratele, Eugen, ci chiar viața. În retragere, regimentul lui a trecut prin toate ororile bombardamentului cu obuziere Krupp, pe durata cărora elanul patriotic al poetului s-a adăpostit în tranșee și acolo a rămas, îngropat la doi metri sub pămînt.
Goga a văzut că războiul nu e o simplă rimă încrucișată, așa că, atunci cînd Statul Major a înțeles valoarea lui propagandistică și l-a retras din prima linie, i-a luat, de fapt, vorbele din gură.
A lucrat în presa de front alături de Sadoveanu, Minulescu, Agârbiceanu și Iorga, insuflînd ostașilor un curaj pe care generalii reușeau de minune să-l pleoștească.
În timpul retragerii din Moldova, Octavian Goga a cerut iarăși să participe la lupte, dar mareșalul Prezan l-a refuzat. I-a spus că impactul cuvintelor lui asupra armatei echivalează cu două divizii, așa că preferă să nu trimită la moarte atîta amar de soldați.