La mineriada care s-a încheiat cu căderea Guvernului Roman, m-am dus să văd ce se întîmplă pe-acolo pe unde erau minerii, dar și pe-acolo pe unde amenințau că vor veni „să facă ordine”. La Camera Deputaților, pe dealul Mitropoliei, cam bătea vîntul. Mulți dintre aleșii patriei au preferat să stea acasă. Printre cei care au ignorat sfaturile primite la telefon să stea acasă a fost și țărănistul Ion Rațiu. El i-a convins pe minerii veniți să-i ia la întrebări pe deputați să-și ia tălpășița de acolo. La o adică, în omul cu papion se trezea cerbicia neînduplecată a memorandiștilor. (Ce cuvînt minunat, „cerbicie”. Azi nu mai e folosit fiindcă nu-și mai găsește acoperire.) Cînd s-a înserat, minerii care voiau să intre în forță „la discuții” cu Guvernul au fost primiți cu grenade lacrimogene și cu alte asemenea instrumente de descurajare. Păreau uimiți, de parcă nu asta le fusese vorba cu cei care-i făcuseră să plece de acasă.
Minerii ca minerii – pe mine mă interesa ca reporterii ziarului să nu pățească ceva. Cristian Răuțu fusese rănit de un glonț la Cotroceni. Avusese noroc, căci cu cîțiva centimetri mai la stînga, glonțul i-ar fi nimerit inima. În Piața Victoriei, cine se agita printre mineri adresîndu-le sfaturi strategice? Lucian Gheorghiu, reporterul nostru de politic și de sport care la Timișoara fusese antrenorul unei echipe de handbal feminin. Cînd l-am văzut și auzit cu ce se ocupa, să turbez! „Luciane, asta-i treaba ta? Să-i înveți pe mineri cum să ia Palatul Victoria cu asalt?”
Gheorghiu mă lămurește că el era acolo în dublă calitate. Ca reporter, dar și ca timișorean revoluționar. Lăcrima din cauza gazelor. Eu, la fel, dar mi se tăia și răsuflarea. Însă nu din cauza asta mi-a sărit țandăra. Credea el că ziarele care țineau cu Puterea vor spune că reporterul ziarului Cotidianul le-a dat îndemnuri tactice minerilor ca revoluționar sau vor spune că unul Gheorghiu, de la Cotidianul, le dădea sfaturi minerilor cum să-i dovedească pe jandarmii care apărau palatul Guvernului?
Mai stăm noi acolo vreo jumătate de oră și ne ducem la redacție, pe Calea Plevnei. Nu mai sînt sigur dacă în noaptea aceea, sau la o zi după, Ștefan Agopian ne-a demonstrat ce efect are un spray civil cu gaze lacrimogene pentru autoapărare. Era un recipient mic, de producție americană. Dar ni s-a tăiat tuturor respirația, chiar și lui Lucian care ne spunea că, mai puțin lăcrimarea, e imun la asemenea gaze. După ce a tușit îndelung, Gheorghiu a tras concluzia: „Se cunoaște marfa americană!”.
