Anul trecut, pe început de guvernare PNL, tânărul chimist Raul Pătrașcu, proaspăt absolvent de Medicină și autorul stupefiantei enormități că gazele folosite de Jandarmerie pe 10 august 2018 modifică ADN-ul oamenilor, era numit, prin ordin al ministrului Sănătății, manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara. E dreptul ministrului PNL din guvernul PNL să numească în funcția de manager interimar, pentru o perioadă de șase luni, pe cine vrea, căci nu este nevoie de îndeplinirea condițiilor necesare pentru ocuparea funcției respective. Condiții pe care domnul Pătrașcu nu le îndeplinește, așa cum am arătat în ultimele numere de anul trecut ale publicației noastre (primul, al doilea). Dar nu este asta o problemă atât de mare. Intransigența în ceea ce privește moralitatea și legalitatea se aplică, dar nu atunci când este vorba despre oamenii noștri.
Probabil că ar fi fost dubios
ca în fruntea celui mai mare spital din vestul țării să fie numit direct un om cu probleme penale în trecut și cu o imagine controversată. Așa că n-a fost numit acesta, direct. Ci o marionetă, în persoana absolventului de Yale, fost membru al inițialului partid al lui Dacian Cioloș, devenit, la începutul anului trecut, membru al PNL. Acesta este, așadar, Raul Pătrașcu, un genial cu o pseudocarieră științifică, deocamdată nedovedită de nimic. Dar omul a fost, în același timp, student la Medicină în Timișoara și consilier al premierului. O performanță. Are chiar un soi de participare la un articol științific, de pe vremea când ducea cafele în laboratorul unui spital american. Este, orice am zice, o somitate. Poate de aia și este asistent universitar deși, de asemeni, nu îndeplinea, în momentul ocupării funcției, condițiile necesare. Dar ne uităm la atâta lucru? De ce? Când reușești să inflamezi o țară întreagă debitând inepții la adăpostul unei diplome din SUA, ești bun. Prea bun.
Nu îndeajuns de bun, însă,
pentru a nu ți se pune în coaste un om devotat sistemului medical. Mihai Ionac se numește omul acesta devotat sistemului și a fost numit de către ministrul Sănătății în CA-ul SCJUT. Mai mult, de luni, 6 ianuarie, Mihai Ionac este chiar președintele Consiliului de Administrație al SCJU Timișoara. Asta, după ce, printr-o decizie abuzivă, tânărul manager Raul Pătrașcu l-a numit pe Mihai Ionac șef al Secției de Chirurgie Vasculară. Mihai Ionac a mai fost șef al respectivei secții, ultima dată interimar. Anul trecut, domnul Ionac a dat concurs pentru reocuparea funcției de șef de secție, dar nu a obținut punctajul necesar. Un specialist, deh, pe care l-a oropsit Ciuma Roșie și, iată, căruia galbenii i-au făcut dreptate. De fapt, despre galbeni e vorba Acum li se zice verzișori și nu mai sunt neapărat din aur, de unde și culoarea. Sunt din hârtie, dar cu nimic mai puțin valoroși. Iar domnul Ionac le știe ca nimeni altcineva valoarea. Dacă n-ar mai controla secția și, mai nou, întregul spital, probabil ar fi mai sărac. Iar asta nu se face. Pur și simplu, nu se face.
Într-o vreme, doctorul Ionac își folosea poziția de medic pentru a-și trimite pacienții la o anumită farmacie, de unde aceștia erau, practic, obligați să cumpere materiale medicale. Cam în valoare de 400 de euro pentru fiecare operație mai importantă. Da, statul, nenorocitul de el, nu pune la dispoziția pacienților materialele necesare. De aceea un chirurg devotat trebuie să găsească soluții. Iar dacă le caută, chiar le găsește. La farmacia mătușii soției, Remedia, e drept, dar cine suntem noi să judecăm asta?
De judecat
ar fi putut judeca judecătorii, în scandalosul dosar de luare de mită al doctorului Ionac. Spre deosebire de alte cazuri, în care câte un cap de doctor a picat pentru câteva sute de lei sau chiar mai puțin, strecurate în buzunarul halatului, în cazul doctorului Ionac au fost identificați peste o sută de pacienți (da, peste 100) care au lăsat urme. Căci doctorul Ionac nu se încurca cu buzunarul halatului. Nu, el cerea banii în cont, într-o formă pe care o considera și o mai consideră legală. Atât el, cât și vestitul procuror Papici, care, în cele din urmă, i-a clasat dosarul. Dar care era schema?
Simplă.
Mihai Ionac își racola parte dintre pacienți prin intermediul site-ului vreaucopil.ro. Parte dintre pacienți, căci doctorul nu se ocupă doar de miracolul aducerii pe lume a copiilor. Dar se ocupă și de asta. Femeile care aveau nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a putea spera că vor deveni, cândva, mame erau pur și simplu obligate ca ,înainte de operație, să achite costurile „materialelor“ necesare în contul unei asociații conduse de către doctorul Ionac. Asta, deși CNAS deconta integral atât costul materialelor, cât și manopera generosului doctor. Doctor care, apropo, lucra, spre binele omenirii, 25 de ore din 24. Ce om!…
În cele din urmă,
pentru că metoda șpăgii prin contul asociației/fundației pare legală, procurorul Papici a clasat dosarul doctorului Ionac. Cu zgomot. Căci din ordonanța de clasare lipsesc pur și simplu infracțiunile de fals și uz de fals. Mita, șpaga, cum vreți să-i spuneți, nu s-ar mai fi susținut, chipurile. Din peste 100 de pacienți ai căror bani au putut fi identificați în conturile fundației domnului Ionac, toți plătind anterior operației, nu s-au găsit suficienți pentru a construi un caz solid. Poate de aia s-a trecut cu vederea și acuzația de fals și uz de fals. Nici silicoanele altei paciente, a cărei fișă medicală a fost falsificată pentru a se trece alte proceduri medicale, decontabile de către Casă, n-au vrut să-și susțină declarația inițială.
Dar să stăm liniștiți: corupția a dispărut din noiembrie 2019. A fost înlocuită cu multă, foarte multă competență.
…. nu doar ca își trimitea pacientii la cumpărături la farmacia mătușii, ci și organiza treaba ca oamenii sa nu piardă vremea la casa de marcat. Depozitele farmaciei erau pline, deja, cu pachete medicale inscripționate, in funcție de operația la care omul urma sa fie supus. De la pansamente, fașe, ața, ace de cusut și pana la medicamente, soluții, creme, pijamale, papuci etc. Veneau cu bilețelul inscriptionat, de exemplu “vasectomie totala”, iar farmacista fugea in spate și înhăța punguta, după care încasa banetul. Care se împărțea, evident. Bineînțeles ca pachetele de Crăciun au fost concepute de la A-Z de către Ionac pentru ca o farmacista nu ar fi știut niciodată in viața asta de ce are nevoie un chirurg pentru o operație de vasculara. Nici vorba sa știe necesarul de consumabile. O MAFIE!
Alti excroci de medici au fost arestati pentru infinit mai putin. Ca sa nu mai vorbim ca acwst Papici lucreaza exclusiv la comanda si comanda a fost sa musamalizeze un dosar clar de mita. Apropo cum doarme acest papici stiind ca duoa ce a musamalizat el dosarul pe mana acestui ionac a MAI murit un om?! Pica Beuran, pica Lucan, pica alti mai grei si nu pica acest spagar de ionac. Ar fi intersant sa vada cineva cate zeci de dosare a avut ionac la nivelul parchetelor din Timis si cate au ajuns pe instanta?! Alo, justitia libera, se aude?
Apropo, mai ionac tu ai auzit de menghele, cam lasi pacientii dupa operatiile tale fara picioare, asta daca mai raman in viata si tu vorbesti de Goebbles? Daca s-ar pune pe tapet intreaga ta cariere, ca sa nu zic viata, ar vedea toata lumea cata minciuna si impostura e in tine. Numai minciuna si impostura.
Mai ionac, de ce nu iti publici lucrarea de la concursul pe care nu ai fost in stare sa il iei, asta dupa ce ai incercat sa copiezi fiind prins de comisie. Sa vada toata lumea ce mare profesor universitar esti tu. Cel mai bine ar fi sa iti vezi de treaba ca toate afirmatiile care te deranjeaza iti produc frisoane ca sti foarte bine ca sun documente care certifica fiecare cuvant.
Nu-l cunosc pe nenea asta, dar la modul in care se lauda cu citatele sale din Gobbles, pe care le împărtășește, cu atâta ușurintă in spațiul public, cred ca doarme cu cartea nazistului, la capul patului. Nu pot sa înțeleg decât ca este Biblia domniei sale! Este extrem de trist pentru un medic, cu atât mai mult liberal și profesor universitar, sa rostogolească asemenea citate, care aparțin unui personaj de trista amintire și mai mult decât grobian. Sunt medic psihiatru și pot sa va spun un singur lucru: manipulatorul care manipulează, se crede mereu victimă! Este exact sindromul lui Calimero. Aștept ca următorul citat din Goebbels al distinsului meu coleg sa fie acesta: “Evreii sunt acum deportaţi în est. O procedură puţin barbară, care nu trebuie descrisă în multe detalii, este folosită aici. Se poate estima probabil că 60% dintre ei vor fi lichidaţi şi doar 40% vor fi puşi să muncească”.
Mihai Ionac cunoaște foarte bine că afirmațiile autorului sunt întemeiate, dar face pe prostul. Ionac: „Afirmati fara nici o baza, pentru ca numai asa puteti compromite, ca am fost repus ca sef de sectie printr-o decizie abuziva. Evident ca nu precizati in ce consta abuzul, de aceea va rog sa prezentati probe pentru afirmatiile Dvs”.
Art. 185, alineatul 9 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „În cazul în care la concurs nu se prezintă niciun candidat sau nu este declarat câştigător niciun candidat în
termenul legal, managerul spitalului public va delega O ALTĂ PERSOANĂ în funcţia de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu medical, pe o perioadă de până la 6 luni, interval în care se vor repeta procedurile prevăzute la alin. (1)”.
Așa cum se știe, Mihai Ionac a fost singurul candidat la concursul pentru șefia secției, pe care nu l-a câștigat, deci managerul spitalului era obligat să delege o altă persoană. Și nu, „o altă persoană” nu înseamnă că, în locul lui Mihai Edmond Ionac, trebuia delegat ca șef de secție Ionac Mihai Edmond.
Deci cine minte, domnule doctor?