Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În care Vasile Lupu e cît pe ce să se piardă cu firea sa rebelă

Zoom În care Vasile Lupu e cît pe ce să se piardă cu firea sa rebelă

Cu mult înainte să moară, Vasile Lupu s-a bucurat de toate deliciile vieții. Se spune că la origine a fost albanez sau aromân, dar, la vremea maturității, genele moldovenești au prevalat și i se uneau, atunci cînd clipea, cu părul din nas. Ca mai toți albanezii, Vasile și rudele lui erau înclinați spre violență, și abia după ce reveneau la poziția verticală și își ștergeau sabia de șalvari, puteai, în fine, să identifici victima aflată la picioarele lor. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, un om obsedat de curățenie, a ajuns agă, lucru care i-a oferit multe ocazii să se abandoneze pasiunii sale pentru băile de sînge.

Vasile, la rîndul lui, a ajuns vornic, constituind, împreună cu bătrînul și cu cîțiva veri, un grup de interese economice de la care ne-a rămas proverbul "Grupul neprins, negustor cinstit". Familia Lupu trăia nu numai pe picior mare, ci și pe burtă, ceafă și gușă la fel de mari. Umblau numai acoperiți cu blănuri, numai înfășurați în mătăsuri scumpe, numai împodobiți cu nestemate, astfel că îi venea ușor fiecărui păgubit să-și recunoască pe dînșii hainele sau inelul. Despre chefurile lui Vasile Lupu ar fi multe de spus, dar cei care ar fi putut să spună nu apucau de obicei dimineața. Expresia "beat mort" se zice că de atunci ar fi rămas. În 1634, la vîrsta de 39 de ani, Vasile Lupu urcă pe tronul Moldovei la fel cum obișnuia să urce pe copilele prietenilor apropiați, adică în forță. Firea lui de tîlhar bogat se trezește dintr-o dată la cu totul alt nivel. Vasile pune ochiul pe Țara Românească și speră să pună în curînd și mîna. Dropiile care ciuguleau fericite, bourii care pășteau liniștiți și Matei Basarab care moțăia mulțumit păreau să n-aibă habar ce li se pregătește. În 1637, Vasile Lupu dă năvală peste Milcov și pîrjolește Valahia pînă la Rîmnic, socotind să lase restul țării mai în sînge. Dar, surpriză, sub picoteala lui Matei Basarab se aflau adăpostite trupele de ajutor ale lui Gheorghe Rakoczy și planuri serioase de război. Vasile e încolțit la Teleajen și zdrobit de Ioan Kemeny, iar faptul că a scăpat viu poate fi pus doar pe socoteala unui arcaș bătrîn, suferind de Altzheimer.

Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

  • Revelația unei blonde

    28 mai 2024

    Mai expresive decît supărarea frumoaselor ce-mbătrînesc urît, femeile urîte au candoarea de-a-mbătrîni firesc în absolut. Precum carenele acelor vase ce nu vor acosta nicicînd la mal, femeile urîte sunt frumoase […]

Ultimele articole

  • Agentul Cu Păr

    27 mai 2024

    La un semn venit dintr-o altă galaxie, DNA a chemat la interogatoriu doi tîlhari trecuți în rezervă, Coldea și Dumbravă. Ei fac parte din lotul de clovni pe care turnătorul […]

bijuterii argint