Într-o frumoasă cronică literară pe care mi-o consacră cu neobosită osîrdie și cu o preaplecată spinare în fața sultanului, dl Horia Gârbea face micuța și nesăbuita greșeală de a da varza la capră. După ce mă desființează literar (e dreptul domniei-sale și îl înțeleg, altfel nu prea poți să te bucuri în tihnă de șefia celei mai mari secții din țară a Uniunii Scriitorilor), domnia-sa nu-și poate stăpîni avîntul revoluționar. Aidoma multor țucălari care își cîștigă bănuțu’ căutînd prin gunoaie în speranța vreunui document compromițător, el găsește ce nu găsește și cu asta a dat lovitura. Cică nu se găsește prin actele de acum 25 de ani, pe cînd eram vicepreședinte, semnătura mea. Ah, nesăbuitule, de ce nu ți-ai ținut condeiu-n frîu?
Și acum am să fac un ocol pentru a ajunge la cestiune. Era prin 1996, cînd, în urma unor oarecari tratative, România ajunsese parte dintr-un proiect est-european, cu sediul în Rhodos. Firește, ca la orice tratative, există interese și interese. Iar pe vremea aia, noi, românii, și ei, ucrainenii, bulgarii, turcii, ca să nu mai vorbim de perfizii greci, toți laolaltă și fiecare pentru sine, ne-am bătut pentru drepturi. Statul grec dona un teren și o clădire pe insulă, iar scriitorii/traducătorii din breslele țărilor semnatare urma să aibă drept de reședință gratuită pentru o perioadă nedefinită, dar fertilă. Discuțiile au pornit de la împărțeala importanței statale și, evident, de la procentul locuibil acordat fiecărui participant. Clădirea avea mai multe odăi generoase. Cui prindea mai mult spațiu sau mai mult timp (vara, mai ales!) îi punea Dumnezeu mîna-n cap.
Ei bine, întîmplarea face că eu am fost trimisul USR la negocieri. Și totul ar fi mers fără frecușuri dacă un poet ucrainean, antipatic foc, nu ar fi cerut, în virtutea teritoriului, să primească cea mai mare felie din tort. Am luat foc. Am prins microfonul și, cu toată elocința de care eram în stare, am denunțat neo-imperialismul năucului stat ex-sovietic, absența totală a democrației, disprețul față de parteneri. Și tot tacîmul. Din cauza surescitării, rosteam o frază în engleză, alta-n franceză, de-au înnebunit traducătorii. Puțin a lipsit să ne păruim, pentru că și el, spirit călit cu vodcă și revoluție, a luat foc. Măi, și ne-am cocoșit acolo pînă cînd, de răul nostru, România și Ucraina au primit drepturi egale, în lojă. Am semnat buclucașul acord… Nu insist. Dar, după ce am plecat de la Uniune, unul dintre cei care tot caută documentele nesemnate de mine s-a dus cu soția taman în Rhodos, unde a petrecut o preafrumoasă și binemeritată vacanță.
Ironia sorții face ca, a doua zi după ce ne-am bălăcărit ca la ușa cortului, poetul ucrainean să-mi fi dăruit (!) un slip, ca să pot intra în mare!
Cam așa e cu semnăturicile. Aș putea să spun și eu că găsesc semnătura dlui Gârbea pe actul prin care președintele ales al Secției de poezie București a fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Nespusa ironiei a sorții face ca dl Gârbea să ajungă șeful aceleiași secțiuni la trei zile după ce a devenit membru. Dar nu spun. Sîc.
1.464 de vizualizări
