După ce Mihai Racoviță a terminat cu ea, în 1726, Moldova arăta ca Gheorghe Doja: jupuită de domn, pîrjolită de unguri, tăiată bucățele de turci și trasă pe roată de tătari, dar purtînd pe frunte coroana din fier înroșit, pentru care imbecili ca Grigore al II-lea Ghica erau în stare să plătească averi înfricoșătoare. Ani la rînd, războiul secerase țăranii înainte ca ei să apuce să secere grîul. Și apoi, cum să seceri ceva ce n-a mai putut fi semănat? Cum să mulgi o vită care a fost furată, cum să tunzi o oaie care a fost mîncată? Moldovenii rămași în viață fugeau primăvara după urzici, vara după mere pădurețe, iar iarna fugeau de lupi, dacă apucau mai întîi să fugă, toamna, de tîlhari. Economia s-a repliat pe resursele de bază: corcodușe, lobodă și, dacă aveai un bătrîn iute de picior în gospodărie, îl puteai asmuți pe miriște după melci. Nimeni nu îndrăznea să meargă la vînătoare. Oamenii erau așa de slăbiți, încît o căprioară și puiul ei erau în stare să pună pe fugă un sat întreg. Nici nu mai era nevoie de secetă. Dacă ar fi venit lăcustele, ar fi murit de foame.
În 1730, Mihai Racoviță a cules roadele unei răscoale în Imperiul Otoman. Marele vizir Nevheșirli Damat Ibrahim Pașa s-a înecat în timpul mesei cu o smochină, iar sultanul Ahmed al III-lea a fost de acord să-i fie scoasă din gît cu un iatagan. Răsculații i-au oferit fructe și lui Ahmed, dar el a ales să lase tronul lui Mahmud I. Astfel, Racoviță a putut să revină în prim-planul politicii de inaniție feudală, obținînd un mandat la București. Istoria a hotărît să mute competența lui asupra Munteniei. De-a lungul a două domnii scurte, dar eficiente, Mihai Racoviță a reușit să facă și din Valahia un teritoriu unde brusturii și scoarța de copac erau socotite delicatese. Grecii pe care i-a adus cu el din Fanar l-au ajutat să stoarcă și roua de pe vegetație. Ultimul muntean gras a fost semnalat în 1743, la o nuntă în Cîmpia Dunării, unde a și fost mîncat de nuntași.
Mihai Racoviță a murit la Constantinopole din cauze naturale, cu o mînă înfiptă în sipetul de bijuterii și o altă mînă, străină, înfiptă în beregată.
84 de vizualizări
