Ca să pună capăt crizei economice, Carol I i-a adus la putere pe liberali în 1901. Noul guvern îl avea în frunte pe Dimitrie Sturdza, care încă nu înnebunise și nu ajunsese să-și distreze miniștrii lătrînd și umblînd în patru labe prin sala de consiliu. Sturdza a luat măsuri dure, a dat afară bugetari, a tăiat salarii, a tăiat pensii, a oprit lucrări de infrastructură. Pe scurt, a strîns cureaua la ultima gaură, așa încît, la sfîrșitul anului 1902, România trecea de la un deficit de 35 de milioane lei la un excedent de 21 de milioane.
Erau cifre frumoase, clădite pe foamea, frigul și boala populației, pe ruina țărănimii și a burgheziei și, mai ales, pe o strașnică frînare a infrastructurii de poduri, porturi, piatră cubică și drum de fier. Canalizarea funcționa doar în centrul Bucureștiului, în cele cîteva clădiri oficiale, pe sub care se scurgea în apa Dîmboviței digestia miniștrilor. În restul țării, prînzul și cina, atunci cînd existau, se adunau în fundul curții în bîzîitul muștelor verzi.
Programul de austeritate a afectat, însă, cel mai mult armata. Dimitrie Sturdza, care era și ministru de Război, a redus nu numai înzestrarea, ci și efectivele. România avea pe atunci cu titlu de armată un fel de miliție țărănească. Aproape o jumătate de milion de tilicari smulși de la coasă, desculți și acoperiți cu zdrențe, se instruiau sub palmele sergenților și suduiala ofițerilor. Nu aveau toți uniforme, iar armamentul era cel abandonat de turci la Plevna, dar aveau avantajul mulțimii.
Cum lipsiseră războaiele în ultimul sfert de veac, nimeni nu se dăduse de ceasul morții să modernizeze armata. Așa că trupele se ocupau de slugăreala ofițerilor și a mai-marilor politici, pentru care prestau munci de înalt nivel sclavagist, de la clăci agricole la rîndășie generală, sub pedeapsa carcerei și a loviturilor de cravașă.
Dimitrie Sturdza a tăiat drastic din efective și a sistat total importul de armament. „Decît o mare oștire nepregătită, este mai bine să avem una numai de 100.000 de oameni, dar bine pregătită“, obișnuia el să le spună celor cîțiva generali cu capul pe umeri îngrijorați de distrugerea armatei. Rezultatul a fost că România s-a pomenit cu o armată de trei ori mai mică și la fel de nepregătită ca pe vremea cînd se împiedica în prea numeroasa ei trupă.
Cînd ploile au revenit și, odată cu ele, marile exporturi de grîu, România s-a văzut iar cu sacii în căruță, dar armata a rămas în continuare pe jos. Criza a dispărut, finanțele s-au refăcut, dar armata a fost lăsată să se pregătească de înfrîngere. Toate fondurile suplimentare alocate au mers în soldele ofițerilor și generalilor, care și-au investit bunăstarea în burți, cefe, cearcăne și guși, au reintrodus șampania, caviarul și amorul în programul de pregătire pentru apărarea patriei și s-au prezentat la examenul Marelui Război fără să ia notă de trecere la trecerea Carpaților.