În 1878, Munții Călimani fremătau de voioșie. Satele risipite la poalele lor, curate și viu colorate, respirau aerul proaspăt al pădurii înfrățite cu agricultura de pășune, cu vînătoarea și, acolo unde nu era voie, cu braconajul, cu pescuitul păstrăvului-curcubeu, care, pînă să apară electricitatea, prospera în toate pîraiele iuți de munte. Livezile de meri, peri și pruni sfîrșeau pe de-a-ntregul în damigenele pîntecoase ale muntenilor, înviorîndu-le viața și, mai ales, serile înverșunate de iarnă cînd se punea la cale, după cuptor, înmulțirea pruncilor din ogradă.
Așa s-a pus la cale și nașterea lui Nicolae Stoleru. Satul Călinești, înzestrat cu împrejurimi de poveste și cu oameni ocupați, era prea luat cu ale sale, așa că apariția lui Niculăeș a fost băgată în seamă abia cînd a început școala primară. Isteț așa cum numai hîrjoana prin fînețe și imitatul păsărilor te pot face, copilul s-a înțeles atît de bine cu învățătura, încît părinții l-au trimis la Iași să facă Școala Normală „Vasile Lupu”.
În 1898 iese învățător și aprinde opaițul cunoașterii în alte sate rătăcite în munte, răspîndind alfabetul și tabla înmulțirii nu numai în rîndul copiilor. Cosașii rupți de muncă, tăietorii de lemne, dulgherii, căruțașii și spălătoresele de la rîu, toți truditorii veseli ai satului tradițional se înfruptă din învățătura elementară a buchelor și a socotelii, neuitînd să fixeze toate aceste cunoștințe, seară de seară, cu duști zdravene de țuică.
În localitatea Baia, Nicu Stoleru se ocupă nu numai de școală, ci și de civilizație. Pune la cale o sală de lectură, o bibliotecă, aranjează spectacole scrise de el, deschide pe banii lui un muzeu sătesc și un centru de informare. Înființează un cor și o trupă de dansuri populare, deschide cercul de reflecție politică „Deșteptarea sătenilor”, scoate o foaie pentru țărani, Vestitorul satelor, care apare din 1912 și pînă în 1944. A ținut conferințe de popularizare a științei, agricultură și igienă, a înființat Banca Populară „Ștefan Vodă”, o brutărie, un atelier de fabricat butoaie și, perla creației sale, Societatea de Cumpătare „Unirea”, care milita pentru combaterea alcoolismului. Respectat și ascultat, fericit în mijlocul țărănimii subcarpatice, mîndru de progresul în care angajase satul românesc, Nicolae Stoleru a fost erou înainte de a muri, prețuit pentru felul în care a luptat cu întunericul din sufletele elevilor săi, mari și mici.
Nu e de mirare că, avînd atîtea de apărat, a plecat pe front la întîia chemare. În septembrie 1916, în luptele care s-au dat cu armatele austro-ungare în munții Călimani, Nicolae Stoleru a căzut la datorie, tînăr și merituos, avînd monumentul dobîndit deja pe timp de pace, dar înălțat, cu un deget mai sus, pe timp de război.
