–Bună ziua, domnul Andersen Christian Hans? Agent Ștefănescu de la Poliția Basmelor.
–Da, eu sînt. Vă pot ajuta cu ceva?
–Domnu’ Andersen, s-a constatat o problemă în ceea ce vă privește.
–Mă tem că nu înțeleg…
–Vedeți, aia e deosebirea dintre dumneavoastră și organele legii. Noi nu ne temem niciodată. Noi sîntem mereu gata să nu înțelegem.
–Vă mulțumesc, acum sînt lămurit. Dar dacă ați putea să-mi explicați și care este problema…
–Deci sînteți acuzat că scrieți lucruri care contravin așteptărilor publicului modern.
–Am scris povești despre sirene, despre crăiese de gheață, despre fetițe născute dintr-un bob de orez, ar trebui să fiu celebrat ca un aliat al mișcării Martorii lui Anul Curent.
–Ai scris, dar ai nevoie să faci mai bine, Andersen! Acum avem noi reguli cărora trebuie să ne conformăm fără comentarii. De exemplu, de azi înainte toate protagonistele…
–Și protagoniștii…
–Nu fi ridicol, ce nevoie mai ai de protagoniști dacă ai deja protagoniste care sînt perfecte? Așa, deci: de azi înainte toate protagonistele vor fi… cum să zic eu… hmmm… înțelegi tu!
–Protagonistele vor fi fete sau femei? încercă Andersen să-l ajute pe agent să achieseze la o chestie evidentă.
–Nu neapărat, pot fi și bărbați, dar aia e altă regulă, și mai complicată. Nu, Andersen, prima regulă spune clar: protagonistele trebuie să fie…
–Da’ zi, mă, odată, ce, e rușine?
–Evident că e rușine să zici!
–Protagonistele trebuie să fie ceva rușinos?
–NU, ESTE SUPER-OK SĂ FIE AȘA, BA CHIAR E DE-A DREPTUL RECOMANDAT!
–Am înțeles, protagonistele trebuie să fie într-un anumit fel, despre care e rușine să vorbim. Perfect logic și rațional. Dar ce anume să fie protagonistele?
–Să fie… să fie… (trage aer în piept și șoptește extrem de conspirativ) să fie… cuvîntul cu „n“.
–Cuvîntul cu „n“? întrebă Andersen tare uimit.
–Ssssss, vorbește mai încet!
–Bine, fie și cuvîntul cu „n“, deși abordarea asta atît de absolutistă cam miroase a rasism! Da, agent Ștefănescu, știu, în morala de acum nu e rasism dacă ăia dezavantajați sînt albi. La fel cum în morala de atunci era un act de civism să atîrni cetățeanul de-o cracă dacă nu aprecia că i-ai făcut grătar cu o cruce pe peluză.
–Domnule Andersen, vă rog să nu mai faceți caterincă ieftină! Ce treabă au rasismul și cuvîntul cu „n“?
–Aveți perfectă dreptate. Hai să facem din Crăiasa Zăpezii primul personaj dedicat cuvîntului cu „n“. Sau asta vi se pare puțin exagerat?
–Nu, mi se pare perfect normal, mărturisi agentul Ștefănescu. Sincer să fiu, Crăiasa Zăpezii mi se pare genul de personaj predestinat karmic cuvîntului cu „n“. Deși cred că ar fi mai indicat să începi cu Mica Sirenă.
–Bine, fie și Mica Sirenă. În definitiv, ce mi-e soarele de la Polul Înghețat, ce mi-e soarele din fundul mării…
–Andersen, iar bați cîmpii. Ce amestec are soarele în povestea noastră?
–Agent Ștefănescu, m-ai zăpăcit de tot. Tu ce vrei să spui, de fapt? Cum sînt protagonistele astea definibile în primul rînd prin cuvîntul cu „n“, dar fără vreo legătură cu soarele sau cu rasismul?
–Cum să fie, băi Andersen? Așa cum le vede toată lumea: nesuferite.
1 comentariu