Înghesuită la poarta castelului Bran, echipa profesorului Van Helsing se uită uimită, ba unii dintre ei de-a dreptul speriați la semnul uriaș de la intrare împodobit cu lilieci imenși.
„Welcome visitors. You can check out any time you like but you can never leave.“
– Nu vreau să insinuez că românii fură, dar de ce am găsit Hotel California la ei în țară? se întrebă mirat Van Helsing
– Nu e ’otel California, maică, intervine sfătos baba smochinită care vinde funii de usturoi la intrare. Așa îi place necuratului, să facă glume de cimitir cu „Nu părăsim incinta“ pe englezește.
„De unde știe țăranca asta engleză?“, gîndi mirat olandezul. „Și de ce toate funiile de usturoi se termină cu spînzurătoare?“
– În sute de ani de continuitate pe acest pămînt bun și roditor înveți multe, maică, îi răspunse sapiențial baba.
– Pardon? Dar… bîigui Van Helsing surprins.
– Funiile se termină în spînzurătoare pentru că noi ne păstrăm tradițiile. Doar n-ai vrea să se termine în scaun electric sau cameră de gazare? Și apropo, țărancă e mă-ta, nesimțitule! termină ea nervoasă și plecă mormăind ceea ce părea un blestem de legare a cununiilor cu un alt bărbat, da’ unul urît, bețiv și violent, care rîgîie numai a ceapă.
– Bine că s-a dus, oftă ușurată miss Harker. Îmi dădea fiori…
– S-a dus, dar intuiția îmi spune că e ceva aici care o va readuce printre noi, mormăi profetic Van Helsing.
– Ce anume, profesore? întrebă respectuos Dr. Seward.
– Ceva pierdut… ceva ce se cere regăsit…
– Așa, vorbește-mi enigmatic, îmi taie răsuflarea… suspină miss Harker.
– Să vezi ce-o să-ți taie răsuflarea dacă se întoarce după funia de usturoi care i-a căzut și gustă din el, să fie sigură că nu s-a stricat, medită filosofic Van Helsing.
O clipă, norii acoperiră soarele șovăitor de toamnă și, prin pîcla dimineții, răsări între dînșii Contele Dracula, chiar El.
„Deci e adevărat ce se spune despre vampiri și lumina soarelui“, își zise în gînd Van Helsing.
– Frate, vorbește tare, știi ce enervant e pentru autor să-ți pună mereu ghilimelele alea? îi reproșă elegant contele, arătînd lumii de cîtă noblețe pot da dovadă românii cînd vor. Indiferent de cît ar pretinde unii – nu contează cine – că Țepeș o fi fost român, da’ Dracula era de-al lor. Lucru imposibil și ușor de demontat, pentru că românii n-au urît niciodată vampirii în halul ăla. Și nici vampirii n-au pornit răscoale de sălbatici la Tg. Mureș ca să renască strigoii Securității cu acte-n regulă și să se umple țara de zombi care, în loc de creier, caută să justifice un stat mai bîntuit decît Poltergeist prin idei cretine de tip „E bine să vegheze ei, să nu-și facă cineva de cap“.
– Așa e, corupția garantată de structurile statului e mult mai OK decît anarhia pe care ar aduce-o lupta împotriva corupției, adăugă doct contele, de parcă ar fi ghicit și gîndurile autorului. Mai ales că statul e acum al structurilor, deci e dreptul lor să facă ce vor cu el.
– Echipă, cred că m-am înșelat, spuse Van Helsing. Am impresia că nu Dracula e creatura scîrboasă care trebuie exterminată pe plaiurile astea.
Anunț de interes general: comandă Istorii corecte politic și învață să fii sexist cu toate genurile, fără să discriminezi 🙂
1 comentariu