Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Istorii corecte politic – Harap-Alb și normele de diversitate și reprezentare aplicate cu succes la serviciu

Zoom Istorii corecte politic – Harap-Alb și normele de diversitate și reprezentare aplicate cu succes la serviciu

– Bună ziua, domnul Harap-Alb? Agent Ștefănescu de la Poliția Basmelor.

– Bună ziua, ce s-a întîmplat? E vreo problemă?

– Păi, în primul rînd, este o problemă că trebuie să mă adresez cu „domnul“. După 150 de ani de dominație patriarhală și heteronormativă ar fi fost de bun-simț să lăsați locul unei femei care era, probabil, mult mai calificată pentru acest rol.

– Aveți dreptate, era mult mai potrivit să se însoare o lesbiană cu fata Împăratului Roșu și să ajute la perpetuarea speciei și a monarhiei.

– Vă rog să fiți serios, minoritățile sexuale nu sînt o glumă! De fapt, ce zic eu sexuale, minoritățile de orice gen sînt sfinte!

– Așa e, agent Ștefănescu, toți indivizii catalogabili după un sistem arbitrar și aflat într-o perpetuă schimbare sînt sfinți. Că așa e normal, să-i tratăm pe toți ca pe icoane, nu ca pe ființe umane, pentru că un asemenea mod de gîndire medieval nu va duce societatea într-un ev întunecat în care singura lumină e dată de rugurile Inchiziției. Dar poate că exagerez eu, adăugă Harap-Alb. Mai doriți și altceva?

– Deci, domnu’ Alb – și voi încerca să trec progresist pste faptul că și numele dumneavoastră reprezintă o insultă pentru societatea noastră diversă și inclusivă –, s-a făcut o sesizare. Grupul dumneavoastră de prieteni are probleme grave.

– Da, sînt perfect conștient de acest aspect, dar un adevărat lider își acceptă echipa așa cum e și încearcă s-o utilizeze la maximum, profitînd de toate particularitățile oamenilor săi, nu contează cît de ciudate ar fi ele. Acum e clar?

– Ba nu e clar deloc, pentru că aveți o problemă de reprezentare echitabilă. Sînteți înconjurat doar de bărbați! Nu ți-ar fi rușine, nemernicule, să nu promovezi măcar o femeie!

– Bine, atunci îi concediez pe toți și angajez doar femei.

– Ești nebun, vrei să devii un porc sexist și exploatator?

– Și atunci ce facem?

– Concediază și tu 50% + 1 bărbați ca să faci loc unor femei mult mai potrivite pentru rolurile lor.

– Bine, îl concediez pe Flămînzilă.

– Asta nu se poate!

– De ce?

– Pentru că nu există femei grase sau femei care să se îndoape ca spartele.

– Păi, bine, dar dacă totuși găsim…

– EXISTĂ DOAR FEMEI CURAJOASE ȘI FRUMOASE ÎN FELUL LOR UNIC, DA?

– Bine, începem cu Setilă, oftă Harap-Alb.

– Ba nu începem cu Setilă. Nu ți-ar fi rușine să obligi o femeie firavă să bea 20 de buți pline cu vin! Dacă pățește o intoxicație gravă cu alcool? Și dacă îi pune Împăratul Roșu într-un butoi substanțe care facilitează agresiunea sexuală? În cel mai bun caz îi dăm un cocktail mic, făcut în fața ei de un barman femeie.

– Da, eventual rulăm și un banner cu „Consumă responsabil“. Să-l înlocuim pe bătrînul Gerilă?

– Cît de parșiv poți să fii… susură veninos agentul Ștefănescu. Ai vrea tu să cad în capcana ta perfidă. Abia așteaptă să scrie dușmanii noștri tradiționaliști: „Apostolii diversității vor să-l alunge pe Moș Gerilă în prag de sărbători!“.

– Atunci poate Păsări-Lăți-Lungilă?

– Exclus, doar un bărbat ar demonstra un comportant atît de exagerat pentru a-și satisface nevoia compulsiv-obsesivă de păsărică.

– Atunci nu mai rămîne decît Ochilă, spuse Harap-Alb.

– Vezi, băi, ce nenorocit ești? Din cinci companioni, abia dacă te-ai îndurat să cedezi un loc pentru o femeie. Și mai zici că nu există o mișcare obsedată să transforme femeile în victime ale societății…

2.642 de vizualizări
atentionare pamflet

1 comentariu

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

    erbasu
    Big Fish
    Istorii Corecte Politic
    Iubitori de arta
    Carne de pui La Provincia