Principele Carol se plimbă gînditor prin sala tronului. E singur, ceea ce pentru un prinț german înseamnă deja o atmosferă destul de aglomerată. Dar iată că intră grăbit în sală ministrul său de Externe, Herr Kogălniceanu.
„Nenorociții ăștia de români“, gîndi cu ciudă suveranul. „De muncă nu s-ar apuca, dar de la glume proaste nu poți să-i opreșți. Poftim pe cine mi-au pus ministru, un individ cu nume imposibil! Auzi dumneata, Kogăl-cum-Teufel-se-spune! Nu putea și el să aibă un nume simplu și ușor de reținut, cum ar fi Schweinsteiger, Schimmelpfennig sau Hohenzollern-Sigmaringen?“
Dar iată că Herr Koggy – să-i spunem astfel, din milă pentru taciturnul suveran – este de-a dreptul alarmat.
– Majestate, ați pățit un conflict? Tocmai dumneavoastră, un june cu educație…
– N-am pățit nici un conflict, monșer, ăăă, vreau să zic, mein Herr, protestă contrariat suveranul. Ce-ți veni?
– Se aude prin tîrg că vreți să mobilizați armata!
– Jawohl, se aude foarte bine.
– Păi, de achiziții de la IKEA ne arde nouă acuma, sire?
Suveranul dă ochii peste cap și îl lămurește pe nedumeritul ministru:
– Vreau să mobilizăm armata și să ne batem cu rusul.
– Atunci hai mai bine să n-o mobilizăm.
– Warum?
– Majestate, noi dacă ne batem cu rusul întoarcem prin tradiție armele împotriva neamțului. Și ați jurat să respectați tradițiile poporului suveran, sire!
– M-am exprimat eu greșit. Vreau să zic, să ne batem alături de rus!
– A început deja războiu’ țivil la ei? Maiculițăăă, da’ înapoiați mai sîntem! Ăștia fac rivuluție bolșevică, soro, bătălie mare și noi nici măcar Independența n-am realizat-o. Parcă văd că vine Hitler la putere și ridicăm ca proștii din umeri cînd ne-o cere Transilvania. „N-avem, taică, e la bărbosu’ ăla cu două genuri, ăla care se prezintă peste tot Noi, Franz Josef…“
– Să ne batem alături de rus cu turcul, lămuri vodă, de data asta cam printre dinți. Să obținem Independența. De asta te și chemasem. Să dai o Declarație de Indepenendență.
– Adică să bat depeșe la Stambul să le spunem cine sîntem și ce vrem?
– Adică să aprinzi în inima țării flacăra dorinței de libertate! Și…
– Și?
– Și mai departe gîndește-te singur. Sînteți geantă latină, vreți să vă învețe un neamț despre pasiune?
– Măria Ta, cred că am ceva. Un text clasic, ca să zic așa. Ascultă: „Pardon domnule sultan, zic. N-am de-a face cu dumneata! Acum mi-e timpul: țară jună sînt, de nimini nu depand, și cînd oi vrea îmi găsește nenea Napoleonache stăpîn mai de onoare ca dumneata!“
– Nu e bine, Herr Kogălniceanu. Aș vrea ceva care să zguduie conștiințe. Care să unească și să pornească la lupta întreaga țară! Un singur popor, un singur regat, un singur… în fine, înțelegi tu!
– A, păi zi așa, Măria Ta, asta e simplu! Ia ascultă: „Români, vă ordon: treceți furtul!“
