Articole ce conțin cuvântul cheie: Mihail Kogălniceanu

Gata, se terminase. Otomanii își recunoșteau înfrîngerea: Osman-pașa îi predase sabia colonelului Cerchez, urmînd ca rușilor să le predea  ceasul și paltonul. În aer, mirosul înțepător de praf de pușcă părea să fie alungat de o adiere de libertate. În Comandamentul său General, principele Carol e mulțumit. În ciuda eforturilor prodigioase ale unora dintre generalii săi, îi mai rămăseseră destui plugari și pentru însămînțările de toamnă, și pentru împușcăturile din 1907. Dar iată că a sosit Herr Kogălniceanu cu vești proaspete din […]

Și iată că începuse: sub comanda principelui Carol, România se pregătea să atace Turcia în Bulgaria. Formulare care ținea de situația politică extrem de complexă și nicidecum de faptul că generalii români erau tămîie la geografie. Dorobanț Tours lansase o mărinimoasă ofertă: masă, cazare, transport și ținută lejeră, toate asigurate. Pereții și gardurile erau tapetate cu afișe în care Românii semidezbrăcate își invitau cetățenii să profite de ultima șansă de-a se bucura SIMULTAN de ultra-all-inclusive bulgăresc și turcesc. Ziarele lansau […]

Principele Carol se plimbă gînditor prin sala tronului. E singur, ceea ce pentru un prinț german înseamnă deja o atmosferă destul de aglomerată. Dar iată că intră grăbit în sală ministrul său de Externe, Herr Kogălniceanu. „Nenorociții ăștia de români“, gîndi cu ciudă suveranul. „De muncă nu s-ar apuca, dar de la glume proaste nu poți să-i opreșți. Poftim pe cine mi-au pus ministru, un individ cu nume imposibil! Auzi dumneata, Kogăl-cum-Teufel-se-spune! Nu putea și el să aibă un nume simplu și ușor de […]

Măria Sa Alexandru Ioan Cuza, flancat de un grup divers de patrioți, cuprinzînd și munteni, și moldoveni, pare să-și fi pierdut răbdarea. Uniforma îl strînge, gulerul îi rîcîie în ceafă, dosarul – cu șină, se-nțelege – i-a transpirat în mînă și coada, ticăloasa de coadă la care e nevoit să aștepte de cîteva ore, parcă nu s-a mișcat defel. Dar uite că soarta îi zîmbește. Drumul e liber Șansa e unică și Cuza, alături de întreg alaiul său, pășește hotărît […]

Carol a pîndit războiul cu turcii zece ani. Ca fost căpitan de dragoni, murea de dorul salvelor de tun și al șarjelor călare, dar condiția de domn într-o țară plină de praf și de gîște îi oferea doar lupte civile, doar bătălii politice cu tribul înapoiat care-l aclamase la început și care, zi de zi, între 1866 și 1877, îl voia izgonit. Cînd tunurile de la Calafat au pus primele ghiulele pe acoperișurile din Vidin, Carol a simțit că, în […]

Într-un bordei din cătunul Velniţa, sub umbra deasă a codrilor Vrancei, a văzut cu greu lumina zilei pruncul Ion, fiul ţăranilor clăcaşi Constantin şi Măriuţa Roată. La 1806, Moldova arăta o sălbăticie rară. Erau atîtea rîpe şi hăţişuri, încît oamenii plecaţi la rîu sau la moară nu găseau întotdeauna drumul de întoarcere în sat sau, dacă-l găseau, îl găseau ocupat de lupi. Viaţa era pe atunci scurtă şi e de înţeles de ce Ion Roată s-a grăbit să-şi adauge particula […]

Printre eroii zgomotoși ai epocii pașoptiste stă pitit un om modest și la locul lui, o figură timidă, dar profund folositoare veacului al XIX-lea. Ion Ionescu de la Brad a fost un agronom de treabă, care, dacă nu era contemporan cu atîta zbucium național, ar fi trăit și ar fi murit cu sîrguința cuminte a băieților buni. S-a născut în 1818, undeva în Moldova, într-o atmosferă de tristețe primitivă, glazurată cu noroaie și scaieți, căreia lumea îi zicea, luînd în […]

Costache Negruzzi s-a născut, a trăit și a murit înconjurat de pașoptiști. Avea pașoptiști rude, avea pașoptiști prieteni, avea pașoptiști dușmani. Era atîta pașoptism în aerul pe care îl respira, încît a simțit nevoia ca el, personal, să nu contribuie cu nimic la revoluție. I-a lăsat pe ceilalți să facă tot, văzînd că adaosul lui ar fi inutil. Asta i-a pus la dispoziție o libertate totală și un timp liber nelimitat. Costache s-a născut în 1808, undeva pe malul Prutului, […]

1840 – Apare primul număr al revistei Dacia literară, al cărei redactor-șef era Mihail Kogălniceanu. Dacia literară nu era o revistă foarte fiabilă, trebuia să meșterești la ea toată ziua dacă nu voiai să se desfacă paginile în timp ce-o citeai. Specialiștii recomandau să-i prinzi foile la mijloc cu un jigler. 1883 – Convorbiri literare publică poezia ”Luceafărul” de Mihai Eminescu. Se pare că în ediția online a revistei titlul a fost schimbat, pentru ca poezia să fie mai atractivă […]

Marele Kogălniceanu n-a depășit niciodată, chiar urcat pe tocuri, înălțimea unui băiat de prăvălie, iar chipul său de satir obișnuia să-i bage în sperieți pe martori. Urîțenia extremă, pe care istoricul, publicistul, deputatul și ministrul încerca s-o mai astupe cu barbișonul și cu ochelarii, era, însă, sursa unui farmec țipător. Piticul cu aer monstruos strălucea în saloane, era idolatrizat de protipendadă și făcea damele să cadă pe spate. În paralel cu teribila sa operă politică, literară și gazetărească, Kogălniceanu desfășura […]

Începînd cu vîrsta de 15 ani, Mihail Kogălniceanu începe să producă idei, proze, traduceri, materiale tipografice, să scrie istorie, să facă publicistică, să desfășoare, adică, acele activități pe care, în secolul nostru, le desfășoară adulții. Această precocitate era destul de răspîndită la începutul veacului al XIX-lea, fiindcă lipsa antibioticelor genera o mare grabă de a trăi. Oamenii de rînd aveau cîțiva ani la dispoziție pînă să dea peste ei o pneumonie sau un tetanos, așa că încercau să-și îndese cît […]

Pe la 1560, rîul Cogîlnic șerpuia liniștit printre dealurile Moldovei, adăpînd bourii și lăsîndu-se traversat cînd de hoardele de tătari, cînd de sătenii care fugeau înaintea lor. Aproape două secole, în apele lui s-au oglindit ciobani și țărăncuțe, fără să știe că, din împreunarea lor, va crește neamul Cogîlnicenilor. Oameni iuți la mînie și mult mai iuți cînd se mîniau alții pe ei, Cogîlnicenii și-au durat avuția cu paloșul și superioritatea numerică, reușind, în mai toate bătăliile de pradă, să-i […]

Alexandru Ioan Cuza a fost mare nu doar pentru că așa i-au șoptit la ureche nevestele negustorilor din Galați. Faptele lui ca domn al României au întrecut cu mult așteptările elitei care l-a instalat și care urma să-și facă mendrele cu el. Nimeni nu și-a imaginat că, din hăndrălăul depravat, făcut colonel de soțul amantei sale și pus pîrcălab ca să aibă din ce pierde la cărți, va țîșni verva politică a unui șef de stat modern, ambițios, inteligent și […]

Amorez năvalnic, jucător pătimaș de cărți, băutor și fumător de nivel balcanic, dar mai ales proprietarul unei datorii personale din care s-ar fi putut pietrui întreaga Moldovă, tînărul Cuza se căsătorește în 1844 cu Elena Rosetti, fata postelnicului Iordache. Între calitățile de care te puteai îndrăgosti, Elena avea o zestre frumușică, cu care Alexandru plănuia să-și extindă activitățile nocturne. Elena era tristă, uscată, stearpă, mică de statură și, cu toate astea, soțul ei o saluta întotdeauna, dimineața, cînd revenea acasă […]

Alexandru Ioan Cuza s-a născut într-o mare familie de mici boieri moldoveni, una din acele comunități rurale veșnic roșii în obraji, care dădeau podgorenilor, an de an, motive solide să-și îngrijească viile. La 1820 se trăia bine în zona Bîrladului, unde agricultura se lăsa întrepătrunsă de roadele pădurii, turcii mîncau sărmăluțe din carne de porc, tătarii beau vișinată și toată suflarea, de la răzeș la domn, se trăgea olecuță la somn la orele amiezii. Cît a fost mic, Alexandru s-a […]