Printre eroii zgomotoși ai epocii pașoptiste stă pitit un om modest și la locul lui, o figură timidă, dar profund folositoare veacului al XIX-lea. Ion Ionescu de la Brad a fost un agronom de treabă, care, dacă nu era contemporan cu atîta zbucium național, ar fi trăit și ar fi murit cu sîrguința cuminte a băieților buni.
S-a născut în 1818, undeva în Moldova, într-o atmosferă de tristețe primitivă, glazurată cu noroaie și scaieți, căreia lumea îi zicea, luînd în calcul și cele cîteva cocioabe, Roman. Tatăl lui, preotul Isăcescu, avea o meserie căutată, care ilustra cu îngrijorare, prin numărul mare de parastase și înmormîntări, starea sănătății publice la nord de Milcov.
Ion Ionescu de la Brad a optat pentru o carieră de tehnocrat, urmînd, mai întîi la Academia Mihăileană în Iași, apoi la Paris, științele agricole. Înalt de aproape doi metri, plăcut la înfățișare, competent în materie de altoiuri, irigații și bălegar, reținut și molcom ca un prînz cu sărmăluțe moldovenești, eroul nostru a fost remarcat de grupul tinerilor fii de boieri români care își muiau în șampanie noile idealuri ale românimii moderne. Kogălniceanu, Bălcescu, Alecsandri și Negri l-au smuls din studiile lui horticole și l-au înșurubat în inima revoluției, însărcinîndu-l cu reforma agrară, cea care ducea greul emancipării sociale și cea de la care au pornit, deopotrivă, entuziasmul și înfrîngerea.
Cu o seriozitate nemaiîntîlnită în acea epocă exaltată, Ion s-a pus pe treabă și, în cîțiva ani de muncă revoluționară, a reușit să se facă arestat de armata otomană, trimisă la București să tragă concluziile revoluției. După înfrîngere, tînărul agronom s-a perindat prin Transilvania, unde a studiat rotația culturilor româno-maghiare, apoi s-a abandonat exilului turcesc. În cei opt ani petrecuți pe teritoriul Înaltei Porți, Ion Ionescu de la Brad a făcut minuni cu agricultura sultanului. I-a învățat pe spahii să cultive grîu, orz și pepeni în deșert, a înființat ferme-model în Thessalia, a făcut din cîțiva viziri mari producători de legume, a pus pe picioare școli agronomice, a scris zeci de studii horticole și a compus o monografie despre agricultura Dobrogei.
După exil, s-a dedicat răsadurilor, plivitului și secerișului în ferma model de la Brad, văzîndu-și de meseria lui cu modestie și talent. A predat la Academia Mihăileană și a răspuns ori de cîte ori Cuza, Carol sau urgențele agrare l-au chemat.
S-a stins cu discreție într-o seră exotică din incinta fermei sale model, plîns de mai multe soiuri îmbunătățite de orz furajer. Opera sa științifică a contribuit la creșterea productivității agricole mai mult decît adunările de la Blaj și de la Islaz luate la un loc.
