Costache Negruzzi s-a născut, a trăit și a murit înconjurat de pașoptiști. Avea pașoptiști rude, avea pașoptiști prieteni, avea pașoptiști dușmani. Era atîta pașoptism în aerul pe care îl respira, încît a simțit nevoia ca el, personal, să nu contribuie cu nimic la revoluție. I-a lăsat pe ceilalți să facă tot, văzînd că adaosul lui ar fi inutil. Asta i-a pus la dispoziție o libertate totală și un timp liber nelimitat.
Costache s-a născut în 1808, undeva pe malul Prutului, într-un sat din care urșii își alegeau nevestele. Gerul, seceta și lăcustele erau principalele sărbători ale vieții în pustietate. Cu toate astea, lupii nu se arătau deloc prin gospodării, pînă nu plecau tătarii.
Tatăl lui Costache era un răzeș care se îndeletnicea cu pusul capcanelor, și așa reuși într-o zi să-și facă rost de soție. Apoi, și-a făcut rost de titlul de paharnic, iar familia Negruzzi a intrat în lumea ghiftuită a boiernașilor de țară, pîndiți de gută, de ciroză și de hoții de drumul mare.
Costache a fost dat pe mîna unor dascăli greci la Iași, de la care a trebuit să fugă ca să poată învăța românește. Pe la 1820, Iașiul începea să se lase cuprins de ideile și flăcările Eteriei, iar Costache și ai lui s-au retras în Bucovina, la adăpost, ca să nu-i încurce pe revoluționari.
La Chișinău îl cunoaște pe Pușkin, de la care învață limba rusă și cum poți plescăi din ea după ce ai dat pe gît un butoiaș de vodcă. La fel procedează cu limba franceză, pe care o folosește la sărutul franțuzesc și la primele traduceri din Prosper Mérimée.
Cînd spiritul revoluționar al Moldovei s-a stins în sărmăluțe și tulburel, și cînd armata țarului a început să tropăie prin Copou, Costache s-a repatriat și s-a pus pe scris la adăpostul unor slujbe îndestulătoare. Pe lîngă deputăția din Adunarea Obștească, își mai mîngîie zilele ca primar al Iașiului. Cu Alecsandri în stînga și Kogălniceanu în dreapta, preia direcțiunea teatrului din localitate, unde încep să se joace primele piese românești comestibile.
Viața literară, mondenă și revoluționară a Iașiului din anii 1840 poartă amprenta acestor trei figuri. Poezie, băutură, desfrîu și progres, toate transpuse într-o limbă franceză cu accent moldovenesc. În dughene și băcănii liberalismul se împleticește cu rachiul și cu hamsia, iar în crîșmele mai răsărite ideile dezrobirii plîng cu lacrimi de șampanie pe umerii goi ai damelor de consum.
Costache Negruzzi fuge și de revoluția de la 1848, fiindcă era prea mare înghesuială. Apoi revine sub domnia lui Cuza, unde scrie pînă la moarte, acoperit de liniște și de sinecuri.
super !!!
Excelent !!!