Începînd cu vîrsta de 15 ani, Mihail Kogălniceanu începe să producă idei, proze, traduceri, materiale tipografice, să scrie istorie, să facă publicistică, să desfășoare, adică, acele activități pe care, în secolul nostru, le desfășoară adulții. Această precocitate era destul de răspîndită la începutul veacului al XIX-lea, fiindcă lipsa antibioticelor genera o mare grabă de a trăi. Oamenii de rînd aveau cîțiva ani la dispoziție pînă să dea peste ei o pneumonie sau un tetanos, așa că încercau să-și îndese cît mai multă acțiune în prima parte a vieții. Țăranii își măritau fetele la o vîrstă care i-ar scoate din minți pe mulți pedofili ai zilelor noastre, iar 40 de ani era o etate la care puteai muri împăcat cu tine, de bătrînețe.
Nici boierimea nu rămînea cu mîinile în sîn. Întreaga generație a pașoptiștilor s-a apucat de lucru din fragedă pruncie și puțini revoluționari au așteptat aniversarea de 17 ani ca să-și pornească opera.
Anul 1840 ne arată un Kogălniceanu multilateral: critic și literat la Dacia literară, avocat pledant și profesor de istorie națională la Academia Mihăileană din Iași. Revoluția de catifea din Moldova, moderată de însuși domnitorul Mihai Sturza, îl surprinde pe Kogălniceanu la o distanță prudentă de ploaia care urma să risipească mulțimea. Din tihna Bucovinei, el contribuie la evenimente cu scrierile sale progresiste, întretăiate de sărmăluțe în foi de varză și de plăcinte cu poale-n brîu.
În 1849, Kogălniceanu își începe cariera în administrația de stat. E numit director la Departamentul Lucrărilor Publice, apoi la Departamentul de Interne, ocazii cu care își întărește legăturile cu micile mafii moldovenești din industria textilă. În 1852, eroul nostru deține o fabrică de postav la Tîrgu Neamț și e pregătit să onoreze comenzile de stat pentru noile uniforme ale armatei. Ani la rînd împletește ideile unioniste cu profitul, și jurnalismul cu politica și iubirea. Kogălniceanu începe să-i organizeze lui Cuza primele sesiuni de amor cu țărăncuțele rumene și optimiste ale Moldovei. În 1860, după ce a fost deputat și a susținut alegerea lui Cuza pe tronul de la Iași, ajunge mîna dreaptă a noului domn, apoi prim-ministru al României.
Mihail Kogălniceanu a contribuit atît de mult la modernizarea statului român, încît domnitorul Alexandru Ioan Cuza a putut să-și vadă liniștit de țigările, cărțile și iubitele sale.
super personajul ! parca citim ceva care seamana mult cu ce se intampla in zilele noastre !
sa fim seriosi… nici un om politic (si chiar si intelectual) din zilele ns nu se ridica la talia lui!!! A lui si, mai ales, al lui iorga! Sa fim, deci, seriosi si sobri!