Gata, se terminase. Otomanii își recunoșteau înfrîngerea: Osman-pașa îi predase sabia colonelului Cerchez, urmînd ca rușilor să le predea ceasul și paltonul. În aer, mirosul înțepător de praf de pușcă părea să fie alungat de o adiere de libertate.
În Comandamentul său General, principele Carol e mulțumit. În ciuda eforturilor prodigioase ale unora dintre generalii săi, îi mai rămăseseră destui plugari și pentru însămînțările de toamnă, și pentru împușcăturile din 1907. Dar iată că a sosit Herr Kogălniceanu cu vești proaspete din tabăra vecină și pretină.
– Sper că-mi aduci vești bune, Herr Koggy! Bănuiesc că aliații noștri ne sînt recunoscători că sîntem azi victorioși… Spune-mi, dacă nu sînt indiscret, ce cadou ne-au luat?
– Sire… ne-au luat Basarabia.
– Păi, Basarabia o aveam deja!
– Alteța Voastră este foarte bine informată. Aveți dreptate, o aveam.
– Nu înțeleg.
– Vreți să vă traduc în germană?
– Nein, vreau să zic că nu înțeleg de unde atîta tupeu!
– Țarul susține că așa poate fi mai apropiat de noi și că, dacă protestăm, toată Europa ne va considera homofobi. În plus, zice că e un schimb de teritorii, pentru că ne dă Dobrogea.
– Dobrogea pe care n-a avut-o niciodată?
– Da, Alteță.
– Și asta zice el că e un schimb echitabil?
– Mă scuzați, sire, n-a zis că e echitabil.
– Da’ cum?
– Frățesc.
– Ascultă-mă pe mine, Herr Koggy, ăla care ia cu japca bucăți din țara altuia o să moară în chinuri, asasinat chiar de ai lui.
– Sire, la cine vă referiți?
– La țarul Alexandru al II-lea*, la cine altcineva aș putea să mă refer?
* Țarul Alexandru al II-lea a fost ucis la Sankt Petersburg în urma unui atentat cu bombă. Facem precizarea pentru cazul absurd în care ați putea înțelege altceva.
