Măria Sa Alexandru Ioan Cuza, flancat de un grup divers de patrioți, cuprinzînd și munteni, și moldoveni, pare să-și fi pierdut răbdarea. Uniforma îl strînge, gulerul îi rîcîie în ceafă, dosarul – cu șină, se-nțelege – i-a transpirat în mînă și coada, ticăloasa de coadă la care e nevoit să aștepte de cîteva ore, parcă nu s-a mișcat defel.
Dar uite că soarta îi zîmbește. Drumul e liber Șansa e unică și Cuza, alături de întreg alaiul său, pășește hotărît pînă în fața ghișeului. Funcționara îl privește sictirită peste ochelari și întreabă din vîrful buzelor:
– Domnul?
– Vedeți, băi, și vă făceați griji că nu mă vor recunoaște ca domn! șopti suveran Cuza înspre ai săi. Așa, săru’ mîna, am venit să înregistrăm un stat nou.
– Și cum se numește statul?
Cuza își împinse pieptul în față și declamă patriotic:
– ROMÂNIA!
– Ne pare rău, statul degeaba a fost înregistrat deja. Următorul!
– Stați, doamnă, că nu e asta, e altceva…
– Și statul paralel a fost deja înregistrat. O dată pe SRI, o dată pe SIE, o dată pe SPP…
– Doamnă, e o neînțelegere. Uitați-vă la mine, sînt om serios.
– Mă uit.
– Și???
– Ne pare rău, și Statu-Palmă-Barbă-Cot e înregistrat.
– Mai bine mă lăsați pe mine să mă ocup de acte, interveni Negruzzi nervos din spate.
– Degeaba, stimate domn, PRO TV l-a înregistrat pe State Potcovaru de ani de zile.
– Bine, și atunci ce facem?
– Faceți o copie legalizată.
Vodă Cuza se întoarse către ai săi:
– Băi, ce are scorpia asta cu mine? Fratele mason Franklin a recomandat-o cu toată căldura și ea uite ce ne face!
– Franklin e pe bancnota de 100 de dolari, tu ești pe aia ceaușistă de 50 de lei care nici măcar nu mai e în uz, îl lămuri fratele Bălcescu.
– Mare pagubă, nici tu nu mai ești în uz! șuieră vodă furios.
– Știu, am cerut să fiu scos odată cu tine. Să dau și altora șansa să fie pe banii din ce în ce mai lipsiți de valoare ai patriei noastre.
– De ce?
– Să nu zică lumea că sînt ofticos.
– Bine, dar ce facem pînă la urmă cu numele?
– Hai să facem ca fratele Franklin, propuse Kogălniceanu. Să punem și noi un nume de fițe. Hai să zicem Principatele Unite…
– Și Libere, neapărat Libere, insistă Bălcescu, și nu spun asta doar pentru că am rămas cu sechele de cînd am făcut pîrnaie!
– Bine, admise Kogălniceanu. De fapt, nici nu sună rău: Principatele Unite Libere…
– Și Autonome, reveni Bălcescu. Să știe lumea să nu se mai bage peste noi. Neamestec în treburile interne!
– Nicule, nu putem spune țării Principatele Unite Libere și Autonome, protestă Cuza.
– Da, știu, e prea lung. Nu-i nimic, folosim direct acronimul.
– Nu, nu folosim direct acronimul!!!!!! Știți ce, zise Cuza spumegînd de nervi, îi zicem Basarabia și gata!
– Cum să-i zici, mă, Basarabia, ești diliu? Tu-ți dai seama ce-o să zică lumea?
– Știu exact ce-o să zică lumea, răspunse Cuza cu patos.
– Ce?
– BASARABIA E ROMÂNIA!
