–Mai sînt și alte gînduri care supără pe Măria Ta? Spune, te ascultăm! îl îndemnă subtil Amfilohie pe Ștefan vodă.
–„Te ascultăm“, Amfi? De cînd ai început tu să folosești pluralul maiestății?
– Fără supărare, Măria Ta, da’ în țara asta de agramați pluralul maiestății a ajuns „IO, Ștefan voievod…“.
–Bine, dar atunci ce e, Amfilohie?
–Pluralul securității, îl lămuri arhimandritul.
Ochii marelui Ștefan se micșorară brusc, pînă cînd suspiciunea abia dacă mai avea loc să iasă printre pleoapele foarte apropiate.
–Și în ce sens spui tu „securitate“, Amfilohie?
–Așa cum l-ar spune orice popă ajuns într-o funcție importantă prin mila Aceluia care le vede și le aude pe toate în Grădina Maicii Domnului, răspunse cu înțelepciune Amfilohie.
–Fii concret, te rog. Nu-mi înșira brașoave, mai ales că ăia sînt, momentan, luterani.
–Bine, dacă ții neapărat, poftim: am spus-o cu sensul de serviciu.
–Serviciu? mormăi Ștefan încurcat.
–Serviciu secret! îl lămuri și mai bine arhimandritul.
–Amfi, aud eu bine? Îți dai seama ce-mi spui?
–Ce să-ți spun, Măria Ta? O chestie pe care ar trebui s-o știi de zeci de ani! Adică, scuză-mă, da’ e făcută atît de pe față încît ar trebui să fii bătut în cap să nu te prinzi de ea!
–Amfilohie, simt că voi deveni în curînd degrabă vărsatoriu de dinți nevinovați, mîrîi Ștefan. Tu îți bați joc de mine? Întîi îmi zici că e secret și apoi că o știe toată lumea? Cum s-o știe toată lumea dacă e taină?
–Mărturisirea e Taină, ignorantule, asta e spo-ve-da-nie! răbufni și Amfilohie. Se vede că ai făcut religia în școala românească, ești anacreștin funcțional. Sînt doar șapte Taine ale Bisericii, Atletu’ lu Hristos, și nici una din ele nu e spovedania!
–Și atunci ce vrei să zici cu spovedania și serviciul secret pe care îl știe toată lumea?
–Fix ceea ce, sînt convins, a priceput toată lumea în afară de tine: spovedania e un serviciu pe care îl ofer eu comunității și îl prestez întotdeauna alături și prin învoirea Aceluia care vede și aude tot. Și este un serviciu secret, pentru că tot ce se spune rămîne între tine, mine și SINE.
–Într-adevăr, ar fi practic imposibil să te gîndești la orice altceva, mormăi Ștefan. Dar spune-mi, preacinstite Amfilohie, de ce ai pronunțat „SINE“ cu litere mari?
–Din respect, Ștefane, strict din respect. În nici un caz nu e vorba de o prescurtare pentru Serviciul de Informații, Nesimțire și Epoleți.
7 vizualizări
1 comentariu