Tovarășul Gigi Dej e nemulțumit. Degeaba l-a vizitat în celulă Nicolae, un tînăr prodigios căruia tovarășul Dej adoră să-i sondeze adîncimea convigerilor comuniste în ședințe pline de pasiune ideologică. De fapt, s-ar părea că Nicolae a căzut în dizgrație. Probleme în paradisul socialist? Pălește steaua roșie a ucenicului? Aparent, Dej ar fi mormăit nervos că „Băi, dacă ăsta e tipul destinat să ducă pupatul în fund la nivel de artă, atunci cred că aplicăm noi greșit marxism-leninismul. Sincer, nu se simte, tovarăși! Și mai e și bîlbîit pe deasupra!“.
În orice caz, pentru că Partidul veghează asupra membrilor săi marcanți, iată că vine să caute lămuriri tovarășul Drăgan, electrician arestat din greșeală pentru presupuse legături cu Siguranța.
– Ce mai ziceți, tovarășe Dej?
– Ce să zic, Drăgane, uite și eu, p-aici, cu băieții.
– Nu mai ziceți „cu băieții“, tovarășe. Să nu se interpreteze.
– Ce să se interpreteze?
– Știți dumneavoastră… Să nu zică imperialiștii decadenți că așa și pe dincolo…
– Și care-i problema cu așa și pe dincolo? Orice mijloc e bun pentru a-ți atinge scopul.
– Da’ nu mijlocul e problema, măi omule!
– Da’ care?
– Mai jos! făcu semne discrete Drăgan, de teamă să nu fie spionați.
– Unde, bre?
– La organizația de bază, na! Acum e clar?
– Mă tem că nu. Adică nu mă tem, pentru că un comunist nu știe ce e teama! zise Dej cu înflăcărare.
– La fel cum nu știe nici ce e ăla apropo subtil sau metaforă! răbufni Drăgan. Băi Gigi, hai să-ți zic mai clar, că văd că la Siguranță te-au bătut în cap și nu pricepi: a început lumea să comenteze.
– Că ce?
– Că tu, că noi, că Partidul nostru în general o arde cam prea pasional cu proletarul și ignorăm complet colhoznica. Și că o relație normală ar trebui să implice în egală măsură și proletar, și colhoznică.
– Adică trebuie să fim mai… cum să zic eu ca să nu se interpreteze… mai poporani*?
– Na, poftim, ce zic io și ce înțelege el! Bă, pe tine te-a scăpat Partidul în cap cînd erai agitator mic? Nu să fim poporani, cum zici tu, ci să susținem diversitatea!
– Păi, nu e tot aia?
– GHIȚĂ, NU MĂ FACE SĂ-MI FAC CRUCE DE EXASPERARE, DA? Cînd zic „diversitate“, „inclusivitate“, tu la ce crezi că mă refer?
– La steagul colorat…
– Bravo, foarte bine!
– La steagul colorat în roșu al comunismului!
– Să te calce tramvaiul de idiot! Hai să încercăm altfel: cînd zic că trebuie să promovăm politici noi, cadre noi, inițiative noi, tu la ce te gîndești?
– La cum o să introduc vigurosul proletariat român în CAER**!
Exasperat, Drăgan privi în sus, acolo unde urma, peste niște ani, să fie portretul celui mai iubit fiu al țării. După o pauză menită să-i calmeze nervii, reluă discuția:
– Tovarășe Dej, vrei să-ți vorbesc pe șleau?
– Ar fi mai bine. Nu știu de ce, dar am impresia că ne referim la chestii diferite.
– Și eu cred la fel. Deci, băi Gigi, uite care e problema: trebuie să avem mai multe membre de partid. Tovarășe de luptă și de viață. Să vadă Internaționala Feministă că promovăm și sinistre, nu doar odioși.
– Aaaaa, tu la asta te refereai? strigă foarte mirat Dej.
– Evident, la ce altceva m-aș fi putut referi? Tu te gîndeai la altceva?
– A, nu, niciodată. Noi, comuniștii, gîndim doar în unanimitate.
* poporan – adept al poporanismului, curent care consideră ţărănimea drept
elementul de bază pentru dezvoltarea socială. Și să vă fie rușine că v-aţi gîndit
la altceva.
** CAER – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc. Pe bune, terminaţi cu prostiile.
