Noul an și-a întins aripile de pace și speranță peste lume. În holul mare al palatului voievodal domnește liniștea dinaintea furtunii de tunete și trăsnete care promit să iasă din ochii și, mai ales, pe gura Mitropolitului care, total netradițional, a ales să fie iute la mînie în loc de tare ca fierul.
–Vlăduț, Radu, unde credeți că plecați din nou?
–Evident, cu sorcova! răspunse Vlad ceva cam apăsat.
–Nu ți-am cerut să-ți faci psihanaliza, te-am întrebat unde mergi! tună iar Mitropolitul.
–Și eu nu voi cere să fii aruncat în apa Bobotezii împreună cu crucea, da’ accidente se mai întîmplă, mormăi la rîndul său Țepeș.
–Nu fi păgîn păcătos! Te vede Dumnezeu, Vlăduț!
–Nu-i nimic, trec repede Dunărea, mai căsăpesc niște turci și gata, se șterg păcatele!
–Sălbaticule, Dumnezeu a zis „Să nu ucizi“!
–Să nu ucizi așa, în general, da’ există și excepții.
–Evident că există și excepții, că sîntem oameni civilizați, nu putem aplica regulile generaliste așa, fără discernămînt. Da’ chiar și așa, nu poți să te porți ca ultimul păcătos și apoi să ai pretenția să apari curat în fața Domnului doar grație zelului tău homicidal!
–Iar vorbiți de mine pe la spate? sări brusc Radu.
–Nu, Radu, nu vorbim de tine, ce-ți veni să sari așa, deodată?
–Probabil o cunoaștere foarte precară a limbii române, filosofă cel Frumos. De fapt, eu altceva voiam să întreb. Dacă Vlăduț e iertat de păcate făcînd pe dos decît „Să nu ucizi“, cum se aplică asta în cazul lui „Să nu preacurvești“?
–Vrei să te măsori în paloș cu muierile turcului? întrebă Mitropolitul, pe drept scîrbit de un asemenea gînd.
–Cine, eu? Desigur că nu! Auzi, eu și femeile turcului, ce idee ridicolă, ha-ha-ha! Toată lumea știe că n-aș face niciodată așa ceva.
–Atunci ce vrei să faci exact, frățioare? întrebă Vlad, aruncîndu-i o privire de jăratec.
–Să le fac și eu turcilor ceva ce-ar vrea să le facă toți românii, dar ei numai din gură, pentru că-s leneși și lipsiți de inițiativă.
–Ce, mă?
–Păăăi… ce i-a făcut Ștefan lui Mehmet la Vaslui.
–Șaorma mare de turc?
–N-ai înțeles. L-a fu…
–L-a fugărit timp de mai multe zile, pînă a ieșit din Moldova?
–Nu, hai să încercăm altfel. Ce-o să faci tu relațiilor diplomatice cu Poarta. Ce-a făcut legea asta idioată a ascensiunii la tron din șansa țării de-a avea o monarhie puternică.
–Ha?
–Ce o să-i fac io lu Mehmet cînd îl prind!
Vlad scăpără din ochi de furie și grăi tare, să audă pînă și străjile de la poarta mare:
–Să fiu io al dracului dacă te las pe tine să fii eroului neamului românesc!
La auzul acestor vorbe apăru în mijlocul lor însuși Dracul. Vlad II pentru prieteni. Și care, fiind un om de acțiune, îi rupse lui Vlăduț fundul cu bătaia, drept pedeapsă că ia numele familiei în deșert, și lui Răducu nu-i făcu nimic, drept pedeapsă că iar vorbește prostii.
Ce să-i mai rupă fundul și lui Răducu…