– Boier Mitropolit, mă gîndesc că poate ar trebui să-mi pun în aplicare una din rezoluțiile de Anul Nou, grăi gînditor vodă Țepeș.
– Și ce rezoluție ar fi aceea? 800 x 600? 1240 x 780?
– Sfinția Ta, dar te pricepi și la IT? întrebă vodă cu adîncă mirare.
– Cînd ai icoane și în biserică, și pe monitor, lucrul acesta devine ineluctabil, Măria Ta, explică domol Mitropolitul.
– În biserica și mai unde? Moni-ce? Sună a cuvînt ticăloșit.
– Înseamnă catapeteasma PC-ului, Măria Ta. Dar să revenim: ce poftă ai pofti?
– Mă gîndesc să-mi curăț puțin numele de păcate. Am impresia că istoria i-a dat un aer negativ.
– Exagerezi, Măria Ta! Ce aer negativ poate avea un nume precum Țepeș?
– Mă refeream la adevăratul meu nume, boier Mitropolit.
– Și ce naiba e nașpa la Dracu… mda, înțeleg unde bați. Să facem o exorcizare, Măria Ta. Treci pe la mine pe la birou mîine dimineață și rezolvăm!
A doua zi, vodă stătea drept în văzduhul tămîiet al Mitropoliei, în timp ce șeful sectorului suflete își urma litania, chemînd toate binefacerile lumii asupra celui uns domn și la vederea căruia se ungeau toți. Slujba era pe isprăvite și fumăria din cădelniță ieșea pe fereastră ca de la vapor. Mai rămăsese doar popa și punctul culminant, menit să curețe și să izbăvească pe acela care iubește lemnul în spațiile mici. Mitropolitul trase aer în piept și tună:
– Te lepezi de Satana?
– Mă lepăd, dă-l dreacu’!
– Anafura mă-sii, Măria Ta, nu e bine! Nu poți să zici numele spurcatului în biserică!
– Păi, tu ai început! protestă vodă nedumerit.
– Eu am folosit o construcție lexicală acceptabilă.
– Și dacă eu ți-aș implementa longitudinal o elongație din material reciclabil și biodegradabil în loc să te trag în țeapă ar fi mai bine, nu?
– Alright, oftă Mitropolitul, hai să încercăm din nou. Atenție la limbaj, Măria Ta. Pentru ca magia să meargă, trebuie să te lepezi de știi tu cine. Da’ complet, capisci? Inspiră adînc. Hai, poți s-o faci, sînt sigur de asta! Vlad al III-lea Drăculea, te lepezi de Satana?
Vodă nu spuse nimic. Din prea multă rîvnă și credință, aruncă pe jos două coarne, trei copite desperecheate, un album Negură Bunget și… o stea?
– Măria Ta… aia e cumva…? întrebă Mitropolitul șovăitor.
– E o pentagramă, boier Mitropolit.
– Sigur că da, dar e prima pentagramă cu șase colțuri pe care o văd în viața mea.
– Adică?
– Adică e Steaua lui David, Măria Ta. Fără nici o legătură cu satanismul.
– Nu contează. Atîta vreme cît o țin cu colțul în jos nu se prinde nimeni din țara asta de ignoranți funcțional.
